Ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, i-a înmânat domnului dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Crucea de merit în rang de ofiţer a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania.
Această distincţie i-a fost acordată de preşedintele federal Frank-Walter Steinmeier la recomandarea ministrului federal de Externe, Heiko Maas.
Prin această distincţie îi sunt recunoscute domnului dr. Vainer meritele sale privind relaţiile româno-germane, contribuţia sa la prietenia dintre cele două state precum şi la colaborarea strânsă dintre minoritatea evreiască şi germană, se arată într-un comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti.
Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România se implică de decenii pentru democraţie, pace şi solidaritate între minorităţile etnice şi comunităţile religioase ale societăţii româneşti. Dr. Vainer este deosebit de apreciat ca o voce internaţională decisivă împotriva antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi discriminării, se mai arată în comunicat.
„Acordarea acestei distincţii domnului dr. Vainer a fost şi una dintre preocupările mele de suflet. Consider că energia, solidaritatea şi deschiderea cu care se angajează domnul dr. Vainer în favoarea prieteniei româno-germane şi a strânselor relaţii între comunitatea evreiască şi minoritatea germană nu sunt nicidecum ceva de la sine înţeles.
Onorăm astăzi o personalitate publică marcantă, cosmopolită, însă mereu modestă – un cetăţean al lumii care s-a implicat mereu pentru toleranţă şi împotriva discriminării şi a defăimării şi la adresa altor minorităţi.
Memoria Holocaustului – cel mai întunecat şi îngrozitor capitol din istoria Germaniei – rămâne pentru mine şi pentru noi, germanii, parte integrantă din felul în care ne definim pe noi înșine şi reprezintă, totodată, o responsabilitate pentru viitor. Tocmai în acest context, consider mereu că este un deosebit gest de generozitate şi bunăvoinţă atunci când oameni ca Aurel Vainer mă întâmpină cu prietenie şi căldură", a declarat ambasadorul Meier-Klodt.