Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte marţi, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care este programată la ora 12,00, sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România şi măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi/ persoane strămutate pe teritoriul naţional, în contextul securitar internaţional.
Administraţia Prezidenţială precizează că în cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.
O şedinţă a CSAT a avut loc şi joia trecută, având ca temă implicaţiile asupra securităţii euroatlantice în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
La finalul reuniunii, şeful statului a afirmat că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina, iar românii nu trebuie să se teamă pentru siguranţa lor.
Marți am intrat a șasea zi a războiului pe care Rusia îl poartă în Ucraina.
A fost din nou o noapte cu bombardamente intense asupra principalelor orașe ucrainene, Kiev și Harkov, iar la Ohtîrca, 70 de militari ucraineni au fost uciși după un atac al artileriei ruse asupra bazei lor.
Alarmele antiaeriene au sunat și în patru regiuni din vestul țării, una dintre ele aproape de granița cu Polonia.
Într-un nou mesaj, președintele Volodimir Zelenski acuză Rusia de crime de război. El a cerut Uniunii Europene să aprobe aderarea imediată a țării sale.
Potrivit unor noi imagini surprinse de satelit, coloana formată din câteva sute de vehicule militare ruseşti care avansează în direcţia Kiev se întinde, de fapt, pe o lungime de 64 de kilometri.
Prima rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina nu a adus un rezultat concret. În tot acest timp, peste jumătate de milion de refugiaţi au ajuns în ţările vecine, cei mai mulţi în Polonia şi România, iar în Ucraina au loc bombardamente în mai multe oraşe şi mai mulţi soldaţi ruşi au fost luaţi prizonieri de armata ucraineană.
Klaus Iohannis a participat luni, la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, la o nouă rundă de consultări în format restrâns cu lideri globali aliați și ai instituțiilor multilaterale, în contextul desfășurării agresiunii militare nejustificate și ilegale a Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Consultările au continuat linia eforturilor aliate și transatlantice de coordonare și vin în completarea discuțiilor în format similar, care au avut loc la datele de 11 și 18 februarie 2022.
La discuții au mai participat Președintele Franței, Emmanuel Macron, Președintele Poloniei, Andrzej Duda, Prim-Ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, Prim-Ministrul Canadei, Justin Trudeau, Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, Prim-Ministrul Italiei, Mario Draghi, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Președintele Consiliului European, Charles Michel, și, pentru prima dată în acest format, Prim-Ministrul Japoniei, Fumio Kishida.