Sâmbăta aceasta, 1 iunie, în intervalul orar 11:00 - 18:00, copiii de toate vârstele sunt invitați să pătrundă în universul magic și plin de aventuri din spatele porților Teatrului Odeon: cea de-a II-a ediție a ZILEI COPILULUI @ODEON.
Aventura din acest an începe cu un bilet de intrare #magicOdeon.
Toții copiii care aleg să pornească în aventură trebuie să exploreze, pe baza unei hărți, un traseu plin de comori, învățăminte și, mai ales, de… spectaculos.
Un tunel magic îi conduce către povestea măștilor de teatru, o cărare a ghicitorilor le pune la încercare pofta de joacă, pe o corabie a viselor se cufundă în marea bucuriilor, întreaga Sală Majestic le deschide o lume nouă, în care ei devin actori și sunt, deopotrivă, fermecați de pe pontonul din Auditorium Majesticum.
Planșa micului arhitect îi duce departe în timp, într-o călătorie în care ei sunt cei care ne arată un Teatru Odeon al viitorului, poate mai bun, desenat chiar de ei.
Scenariul evenimentului, creat de dramaturgul Mihaela Michailov, invită copiii într-un univers unic, în care, dincolo de joc și joacă, ne dorim să creștem publicul spectator din viitor.
Povestea o vom îndulci cu înghețata celor de la Puro & Bio și o vată de zahăr ca din povești, care aduce marea cu sine, tocmai din Constanța.
Actorii Teatrului Odeon vor fi alături în călătorie, ghidând, povestind, interpretând și mai ales bucurându-se alături de cei suficient de curajoși și curioși cât să ia parte la o aventură de neuitat.
Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervări pe site-ul Teatrului Odeon.