Teatrul Mic deschide seria celor șase premiere din stagiunea 2016-2017 cu spectacolul „Deșteptarea Primăverii” de Frank Wedekind, în regia și scenografia lui Vlad Cristache.
Primele reprezentații vor avea loc în zilele de 28 și 29 ianuarie, de la orele 19.00. Acesta este primul spectacol pus în scenă la Teatrul Mic de când conducerea acestuia a fost preluată de către regizorul și profesorul universitar Gelu Colceag.
„Deșteptarea Primăverii” este o dramă satirică, fiind centrată pe ”conflictul dintre generații” și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Tinerii visează la un paradis artificial care se opune universului adulților, se revoltă împotriva ipocriziei și a falselor valori în lipsa unor țeluri mai înalte sau a unui vis spre care să se îndrepte. Autorul însă, își caracteriza textul drept ”o reflectare luminoasă a vieții, în care am căutat să dau fiecărei scene tot umorul ei degajat, care se putea obține”.
Debutul unei echipe tinere de actori, alături de nume consacrate ale Teatrului Mic este completat în spectacol de prezența insolită a trupei FIRMA, care, prin muzica originală compusă special pentru acest spectacol de Daniel Rocca, întregește viziunea regizorală.
Din distribuție fac parte: Gheorghe Visu, Mihaela Rădescu, Liliana Pană, Petre Moraru, Avram Birău, Ion Lupu, Gabi Costin, Alexandru Voicu, Ionuț Vișan, Silvana Mihai, Alina Rotaru, George Albert Costea, Rareș Florin Stoica, Alina Petrică, Aida Economu, Andreea Alexandrescu, Cezar Grumăzescu, Marian Olteanu, Silviu Debu, Răzvan Krem Alexe.
Cu participarea live a trupei FIRMA: Daniel Rocca Stoicea (voce), Sorin Erhan (bass), Adrian Coman (chitară) și Bărbuță – Constantin Bărbășelu (tobe).