Cea mai grea întrebare, la început. Cât de greu este să fiți director după Ion Lucian?
Este o misiune foarte grea, ţinând cont că trebuie să manageriez teatrul unui vis. Un teatru la care un mare actor român a visat ani la rând. Un teatru dedicat copiilor şi adolescenţilor. Un teatru care, prin statutul lui, putem spune că este unic în panoplia culturală teatrală a României. Este mult mai uşor să iei un teatru de la zero şi să-l construieşti, decât să continui un vis. Dar sper că, pentru început, am reuşit să mă achit onorabil de această sarcină “ingrată” şi plăcută totodată.
Câteva cuvinte despre stagiunea care s-a încheiat în vară? Pentru că, evident o sa vă întreb și depre cea în care abia am pășit...
A fost o stagiune în care s-au îmbinat două planuri: un prim plan – cel artistic, cu un al doilea plan – acela managerial şi de vizibilitate. Am încercat să formez în teatru o familie, cum îmi place să spun: un început de mariaj în care fiecare membru a venit cu tabieturile lui şi împreună am creat o simbioză benefică actului artistic. A fost o stagiune plină de evenimente, o stagiune grea atât din punct de vedere managerial, cât şi din punct de vedere artistic, dar care s-a încheiat, aş putea spune citând personalităţile teatrului românesc, fulminant.
Care sunt premierele stagiunii de toamnă și care este importanța lor?
Sunt în pregătire „Adolescentul” – scenariul şi regia Peter Kerek, „Interzis sub 18 ani” de Mihaela Mihailov, în regia lui Lenuş Teodora Moraru şi vom încerca să mai scoatem două premiere până la sfârşitul anului. Aceste spectacole sunt adresate adolescenților, categorie de vârstă căreia vrem să-i stârnim apetitul pentru teatru. Pe aceeași linie, stagiunea a debutat cu prima ediţie a Festivalului EXCELSIOR TEEN-FEST – un festival adresat adolescenţilor, care s-a bucurat de un mare succes în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 14 ani şi 80 plus!
Ce ne recomandați să nu pierdem din repertoriul deja prezent?
V-aş recomanda să nu pierdeţi absolut nimic, pentru că Teatrul Excelsior se adresează tuturor categoriilor de public. Există în repertoriul Teatrului spectacole, evenimente, programe şi proiecte care îmbină armonios atât socialul, cât şi culturalul, sculptând astfel sufletele şi caracterele generaţiei prezente şi viitoare. Din punctul meu de vedere, cred că Teatrul are sarcina de a crea oameni frumoşi, oameni care să înveţe că fără iubire şi respect faţă de semenii lor nu pot dezvolta o comunitate, o societate cu care să se mândrească. Teatrul poate fi folosit şi ca mijloc de educație și ca o terapie a sufletului.Un popor fără teatru, fără cultură, ajunge să se transforme într-un popor copy paste.
Teatrul de adolescenți se bate cu Harry Potter, jocurile pe calculator și televiziunea 3D. Este o luptă dreaptă?
Nu cred că teatrul se bate cu toate cele menţionate. Teatrul are propria lui menire în cultura și educarea unei generații. Consider că nu suntem într-o luptă. Ba din contră, acționăm într-un mod complementar. Fiecare ființă alege ceea ce îi dictează sufletul. Important este ca împreună să promovăm valorile și frumusețea vieții.
La Bacău ați inițiat proiectul bilet în așteptare și intenționați să faceți acest lucru și la București. Unde vă aflați acum cu acest proiect?
Într-adevăr am iniţiat la Bacău proiectul bilet în aşteptare, care s-a bucurat de mare succes în comunitatea băcăuană. Cred că acest proiect trebuie implementat în toate comunităţile. Este un proiect care ar trebui să sensibilizeze comunitatea, care ar trebui să-i facă pe oameni să înţeleagă că şi persoanele defavorizate fac parte integrantă din acea comunitate şi că sunt produsul acelei comunităţi. Nu cred că este normal, chiar dacă ne este mult mai uşor să lăsăm totul în seama autorităţilor locale, să învinuim autorităţile că nu se ocupă de aceste persoane defavorizate. Chiar dacă am gândi aşa, prin acest proiect am putea să tragem un semnal de alarmă prin care să arătăm că nouă ne pasă.
Care sunt principalele probleme cu care se confruntă un director de teatru în București? Probleme care, posibil, în provincie nu există...
Principala problemă cu care se confruntă un director de teatru din Bucureşti este identică cu cea din provincie: imposibilitatea angajării personalului la nivelul tuturor compartimentelor.
Ați mai lucrat cu copii. Cum îi simțiți, acum, față de „primul contact”, când ați regizat pentru prima dată o piesă pentru copii? S-au schimbat?
Da, am lucrat cu copiii încă de la începutul carierei mele ca actor şi cred că toţi actorii ar trebui să îndrume o grupă de copii, pentru că puritatea, adevărul lor sunt benefice oricărui artist. Am montat un singur spectacol pentru copii la Teatrul Arlechino din Braşov, un spectacol-poveste care a prins foarte bine la publicul direct (copilul), dar şi la publicul indirect (părinţi, bunici, profesori). Singura categorie de public care nu s-a schimbat şi nu se va schimba vreodată este copilul. Adevărul, credinţa, puritatea, iubirea se pierd, din păcate, odată cu înaintarea în vârstă.
Unui director de teatru i se face dor de scenă?
Da, i se face dor de scenă, dar în momentul în care devine motorul principal al unei instituţii de cultură trebuie să aleagă între scenă şi management. Nu cred că poţi face două lucruri în acelaşi timp foarte bine. Dar poate fi un exerciţiu.
Recent, câteva teatre au protestat, anticipând un control al primăriei și niște schimbări care vor să vină. Pe seama acestui eveniment au fost și puse câteva înrolări politice ale unor directori de teatre. Bref. La dvs vine sau nu vine REVIZORUL? Îl așteptați?
Eu aştept să vină la Teatrul Excelsior toţi aceia care îşi doresc să cunoască, în calitate de spectator sau organ de control, activitatea Teatrului. Teatrul se face la vedere şi tot aşa se conduce. Nu cred că înrolările politice ale colegilor mei se datorează „Bau Bau-ului” sau Revizorului, cum spuneţi dumneavoastră. Consider că toţi managerii de teatru, atât din Bucureşti, cât şi din ţară, încearcă să atingă performanţa managerială.
