Festivalul de teatru „Ștefan Iordache”, ediția a VI-a, s-a încheiat. A fost o săptămână plină, dedicată artei, culturii, teatrului. Locuitorii orașului Caracal au venit duminică seara să-și ia rămas bun de la spectacolele care le-a „programat” fiecare sfârșit de zi, care i-a adunat împreună, care le-a sporit sensibilitatea și înțelegerea.
Pentru cuvântul de încheiere au urcat pe scenă primarul în funcție al Municipiului Caracal, Eduard Ciocăzanu, care a mulțumit concetățenilor că au participat în număr mare an de an la această sărbătoare a spiritului, și Marina Constantinescu, directoarea Festivalului, care a amintit că numai prin pasiune, prin prietenie și prin acces la cultură se poate face artă, se pot schimba mentalități, se pot clădi lumi mai bune. Totodată a ținut să menționeze că pe scena acestui teatru au urcat actori de mare valoare, premiați la Galele UNITER ori nominalizați la Cannes.
Ultima piesă, „Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice” i-a uluit pe caracaleni. I-a lăsat aproape fără suflare, fără zâmbet, transpuși de jocul actorilor – în special al fabuloasei Oana Pellea - , devenind prizonierii benevoli, robiții vrajei care se consuma sub ochii lor. Am auzit oameni trecuți de mult de prima tinerețe, care au văzut și auzit multe la viața lor, spunând șoptit, cu pioșenie: „Este genială Oana Pellea!”
Adevărul e că toată piesa a stat pe umerii ei (asta nu înseamnă că minimalizăm câtuși de puțin talentul și vocația celorlalte actrițe care au jucat în piesă: Alexandrina Halic, Florina Gleznea și Cristina Casian), ea a foat cea care a electrizat sala, tot ceea ce a transmis, toate emoțiile, atitudinea, trăirile au fost constant reverberate în trăirile și emoțiile spectatorilor prezenți.
De fapt, ea a fost „crăița lunatică” expusă razelor gamma exact la distanța cuvenită, pentru a i se dubla totul, de la spirit, intelect, rațiune, până la farmec, talent simțire, așa cum florilor în sine aveau să le crească 2-3 muguri ori tulpina de două ori mai mare.Parcă venită din alte lumi, cu alți sori și alte galaxii, „crăița” Oana a provocat aseară un fel de halucinantă, neverosimilă, întâlnire de gradul III, de care, poate, abia în următoarea ediție a Festivalului să mai aibă cetățenii orașului parte.
Autorul piesei, Paul Zindel, a creat o dramă autobiografică inspirată din propria-i viață. „Plăsmuim povești, inventăm personaje neobișnuite, le aruncăm în conflicte nebunești. Căutăm explicații și revelații care să ne ajute să înțelegem conceptul de umanitate, singurătatea, toleranța, compasiunea. Ne întrebăm de unde își iau supraviețuitorii magia de a-și ține în viață visele? Căutăm să întrezărim măcar răspunsul la întrebarea cine suntem, ce facem pe această planetă. Sperăm că fiecare își va găsi răspunsurile potrivite și că nimeni nu-și va da seama că de fapt expunem înaintea tuturor părticelele din propriile noastre bucurii și frici, și mai ales din sufletele noastre”, își definea autorul creația.
Rămas fără grai tot timpul derulării spectacolului, cu sufletul în pumni, interacționând profund emoțional cu ceea ce se întâmplă pe scenă, publicul își revine într-o furtună de aplauze. Da, într-adevăr, genială Oana Pellea! Olteni de-ai ei, caracalenii o cheamă la bis minute bune, aplaudând din ce în ce mai frenetic.
Afară, oamenilor nu le mai vine să plece spre case, prinși încă de vrajă. Se discută, se comentează, se dau calificative. Noaptea înghite încet-încet orașul, lăsându-l sub domnia crăițelor, a parfumului florilor de soc și a salcâmilor în floare. Rămas bun, Caracal, ne revedem la anul!
