Proiectul „Griviţa 53”, iniţiat de regizoarea Chris Simion Mercurian, a primit autorizația de construire. Iată ce spune Chris: “După o lungă perioadă, în care am traversat nenumărate stări, de la simpla așteptare a unui răspuns, la disperarea că pierdem fondurile norvegiene, am primit autorizația de construire pentru proiectul Grivița 53 – primul teatru construit împreună, o inițiativă care nu ar fi avut nici un sens fără încredere și fără implicarea comunității: peste 10.000 de ctitori unici, parteneri și sponsori. Sunt 6 ani de când am început să visăm și fiecare, în felul său, a contribuit la acest vis. N-am știut în ce ne băgăm dar și asta a fost în folosul nostru. Nu ne dorim să facem acest teatru cu orice preț. Și-atunci am o satisfacție personală când văd oameni care mai presus de funcții, statut sau crez politic se alătură demersului, sprijină și înțeleg că nu este despre ego, ci exact despre renunțarea la ego. Se știe că sunt apolitică și nu susțin nici un partid așa că pot să-mi permit să îi felicit pe toți cei care au recunoscut înaintea tuturor importanța proiectului nostru și impactul pe care îl poate avea în comunitate.
Dragă comunitate Grivița 53, Am luat autorizația de construire… certificatul de naștere Grivita 53. Fotografia cu dovada… exprimă esențialul: iubirea, admirația și încrederea pe care le avem unul față de celălalt, rostogolite și preluate și de voi. Ne simțim de parcă am luat medalia de aur la Olimpiadă. Fiecare om care e ctitor al acestui demers ne-a dat putere să ajungem în acest punct. Victoria este comună si va fi și de acum încolo. Astăzi depunem autorizația și după sărbători vom fi chemați pentru semnarea contractului cu fondurile norvegiene. Ce post și ce Săptămână a patimilor…Cu Dumnezeu înainte! p.s. Daca nu aveți idee de cadou de Paște, să-i spuneți iepurașului să intre pe www.grivita53.ro și să cumpere o cărămidă ctitor. Numele va fi inscripționat în foaierul teatrului și va rămâne ca semn de apartenență la acest spirit".