„ De aceea, cum spaţiul cel mai generos era pe scenă, „Puricele” s-a mutat acolo. Să ştiţi că tot ce v-am spus acum nu sunt poveşti din vremea când se potcovea puricele cu 99 de ocale de fier pe un picor şi cu 99 de ocale de oţel pe celălalt picior şi tot striga că e uşor, din seara zielei de 11 mai 2016, la Festivalul de teatru „Ştefan Iordache”.
Parcă intuind că o să fie atâta aglomeraţie, iubitorii de teatru, cu bilete, abonamente ori cu invitaţii, n-au mai venit (cum era obiceiul) cu numai un sfert de ceas înaintea începerii spectacolului, ci cu o precauţie de 30-40 de minute. O fi fost miercurea o zi mai mai uşoară în ăl Caracal, o fi fost rezonanţa numelor actorilor la mijloc, o fi fost subiectul piesei de vină, din această dilemă n-am putut ieşi nici până în clipa de faţă?!
S-a jucat piesa La Pulce (Puricele) după Puricele în ureche de Georges Feydeau, în regia şi adaptarea scenică a lui Horaţiu Mălăele. Distribuţia a fost de zile mari: Ştefan Bănică, Emilia Popescu, Gabriela Popescu, Valentin Teodosiu, Alexandru Bogdan, Gelu Niţu, Şerban Georgevici, Bogdan Mălăele, Dan Rădulescu, Delia Seceleanu, Gheorghe Dănilă, Bogdan Cotleţ, Ruxandra Grecu, Simona Popescu, Rădiţa Roşu, Domniţa Iscru şi Bogdan Ghiţulescu.
Nici nu s-a stins bine lumina din sală şi nici n-a apucat bine să se molcomească ecoul gongului bătut, că îndată oltenii au fost luaţi de mână şi proiectaţi într-o înfloritoare (dar plină de morvuri, de intrigi şi de depravare) Veneţie a secolului al XVI-lea, cu măşti pentru acoperirea chipului şi a gândurilor cele mai ascunse , cu femei uşuratice şi bărbaţi încornoraţi, cu accente comice atât ca limbaj, cât mai ales de situaţie, cu actori prinşi într-o zi mare, înflăcăraţi de numerosul public generos în aplauze.
Ştefan Bănică, în dublu rol, dovedeşte (a câta oară?) că este un actor în toată puterea cuvântului şi nu numai electrizantul interpret de rock-and-roll ori juratul de la unele emisiuni televizate, Emilia Popescu în mare vervă, frumoasă, volubilă, extrem de mobilă şi convingătoare într-un rol care i se potriveşte ca o mănuşă, au entuziasmat publicul caracalean venit cu mic, cu mare, să vadă reprezentaţia. Dar nici ceilalţi extraordinari actori n-au fost cu nimic mai prejos decât cuplul (sudat în urmă cu mulţi ani) Bănică-Popescu.
S-a aplaudat, s-a ovaţionat, sala a reacţionat vibrând, râzând, aplaudând fiecare schimbare de situaţie, fiecare nouă întorsătură a lucrurilor, fiecare replică spusă în doi peri, fiecare recital personal al actorilor care, împreună, însumând calităţile personale, au format o extraordinară echipă aleasă special pentru punerea în scenă a acestei piese. Mereu proaspătă, vie, actuală, deşi jucată de mulţi ani, în diferite distribuţii, piesa La Pulce (Puricele) a fost şi este mereu în preferinţele publicului.
La final (un final întins pe mai bine de zece minute de aplauze şi bisuri), actorii au făcut adânci reverenţe unei săli arhipline, cu oameni fericiţi că au asistat la un aşa reuşit spectacol. La ieşire, în faţa teatrului, se formau grupuri, se comenta aprins jocul actorilor, se reluau replici din piesă, se amuzau ca şi în sală, ne mai venindu-le să plece spre case. Într-un târziu, soții și-au luat consoartele de braț, conducându-le spre mașini. În fond, vorba unui personaj din piesă, „aveți ceva de declarat”, vajnici bărbați ai Caracalului?
