Aseară, la gândul că ”un oltean venit la teatru e mai deștept ca alți patru”, câteva sute de caracaleni au umplut până la refuz cocheta sală a Teatrului Național din localitate. Asta, cu siguranță, și pentru faptul că spectacolul ”Două povești de amor” a fost pus în scenă de confrații de la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova, în fond olteni la fel de deștepți ca și ei. Și piesa, adaptare după A.P. Cehov, în regia lui Mircea Cornișteanu, cu distribuția Cerasela Iosifescu, Claudiu Bleonț și Adrian Andone, chiar a fost un real și așteptat succes.
Pe scenă, decorul simplu (masă cu două scaune din nuiele împletite, o canapea din aceleași materiale ușoare, plus deschiderea unei verande) putea ușor lăsa impresia unor calde, calme și împlinite viitoare povești de dragoste, cu atât mai mult cu cât titlul însuși al piesei sugera sensibile și înflăcărate situații de amor. Numai că, așteptatele situații amoroase de acasă nu s-au potrivit deloc cu cele ”de pe teren”.
În prima poveste, adaptare după textul „Cerere în căsătorie”, este speculată granița atât de fragilă de la buna înțelegere la ceartă, de la alianță familială la dușmănie, de la dragoste (dictată de rațiune, nu de simțire) la ură. Și, evident, totul derulat rapid în sens invers, spre o posibilă, prezumtivă ”dragoste de conviețuire” așa încât povestea să se termine cu happy-end, chiar dacă germenul unui posibil conflict verbal încă rămâne ca perpetuă sămânță (de scandal) încolțită în caracterul acru al fiecărui protagonist.
Prezent în sală, la finalul primei povești, reputatul regizor Mircea Cornișteanu se adresează direct publicului, explicând construcția minuțioasă a spectacolului regizat după cele două scrieri ale lui Cehov (”Cerere în căsătorie” și ”Ursul”) și argumentând întreruperea piesei prin faptul că, pentru partea a doua, este absolut necesară schimbarea decorului.
Aceeași actori intră pentru a doua scenă. Situația este asemănătoare primei părți: protagoniștii inițial se ceartă, se urăsc, se detestă, se desființează reciproc, pentru a se regăsi îmbrățișați și dedicați unul altuia, ca într-una dintre cele mai frumoase povești se dragoste consumate de când e lumea lume.
Prin jocul minunat al actorilor totul pare atât de verosimil, de tangibil, de real încât cei prezenți în sală trăiesc aceleași stări de fapt ca cei de pe scenă, implicându-se emoțional în derularea celor două povești propuse.
După mai bine de o oră și jumătate de depănat captivante și vijelioase basme de amor se ajunge, inevitabil, la clasica, liniștitoarea, adormitoarea formulă: ”Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa”. Numai că, nimeni n-a avut timp de ațipit căci compoziția piesei și jocul actorilor au ținut permanent în mână vigilența spectatorilor, pendulându-le stările de spirit în funcție de situațiile create pe scenă.
La final, succesul piesei este vizibil garantat și parafat de furtuna de aplauze, ovații și mai ales de bunele minute trecute cu repetitive chemări la bis. Afară, peste oraș, ploaia spăla pământul și purifica aerul ultimei zile din Săptămâna Luminată. Veniți la teatru oameni buni, căci săptămâna culturii abia a început! Hristos a înviat!
