Astfel, de la începutul anului 2016, conducerea Teatrului Mic şi a sălii Teatrului Foarte Mic a fost preluată interimar de actorul Cristian Iacob, până când problema de management va fi rezolvată.
"Problemele teatrului, inclusiv cea legată de sediul Teatrului Foarte Mic, sunt grave, dar sunt rezolvabile. Totul este rezolvabil", a spus Cristian Iacob, pentru Mediafax.
Teatrul Foarte Mic şi-a întrerupt activitatea pe 24 noiembrie 2015, după ce clădirea în care funcţiona această instituţie a fost inclusă în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public. În acest sens, reprezentanţii TVR au confirmat, în decembrie, că Televiziunea Română este în discuţii cu reprezentanţii Teatrului Foarte Mic, pentru ca instituţia să se mute într-un studio al Societăţii Române de Televiziune.
În stagiunea curentă a Teatrului Mic, actorul Cristian Iacob joacă în spectacolele "D'ale carnavalului", "Pensiune completă", "Somnoroasa aventură sau Aventurile unui bărbat extrem de serios", "Trei gemeni veneţieni", "Visul unei nopţi de vară" şi "Volpone", potrivit site-ului oficial al instituţiei.