Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” s-a remarcat de-a lungul timpului prin spectacolele sale puternice, cu un mesaj intens și cu distribuții de excepție. De asemenea, de-a lungul anilor, din familia „Bulandra” au făcut parte regizori care și-au cunoscut foarte bine actorii și au încercat să-i pună în valoare prin spectacole de impact. Alexandru Darie rămâne unul dintre aceștia.
În acest context, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” dedică săptămâna 8-14 iunie regizorului și celui care i-a fost director timp de 17 ani, Alexandru Ducu Darie. Cu această ocazie, vor fi postate fotografii, cronici, gânduri ale omului de teatru Alexandru Darie și ale celor cu care a lucrat de-a lungul anilor. De asemenea, duminică, 14 iunie, ora 19.00, Teatrul difuzează online, pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro producția manifest Coriolanus, de William Shakespeare. Spectacolul este obținut prin colaborare cu Societatea Română de Televiziune și, pentru a marca ziua în care regretatul Alexandru Darie ar fi împlinit 61 de ani, va fi difuzat în același timp de cele două instituții.
Regizorul Alexandru Darie își începea drumul la „Bulandra” în anul 1992, cu spectacolul Mephisto de Horia Gârbea, căruia avea să-i urmeze, în 1994, succesul cu Poveste de iarnă de William Shakespeare, spectacol nominalizat de cinci ori la ediția a III-a a Galei Premiilor UNITER (1995). Au urmat Trei surori de A.P. Cehov, pentru care a primit Premiul UNITER, și alte zece spectacole pe texte clasice, contemporane, muzicale și de operă. A fost directorul Teatrului „Bulandra” din anul 2002 până în anul 2019, când s-a stins din viață.
Difuzată duminică, 14 iunie, ora 19.00, producția de amploare Coriolanus, de William Shakespeare s-a născut ca o continuare firească a întregii sale cariere fiind în același timp și un spectacol testament. Cu o distribuție de 70 de actori, Coriolanus pune în prim plan lupta pentru putere a personajului principal, precum şi sfârşitul tragic al acestuia, pe altarul ambiţiei şi al grandomaniei.
„Este necesar în România să se revină la teatrul politic, pentru că nu este numai o formă de protest, ci și o formă de conştientizare a ceea ce ni se întâmplă. E un adevăr aparent banal pe lângă care trecem, când vorbim de teatru sau de Shakespeare, că teatrul e oglinda vremurilor. Iată că e o oglindă destul de mare și de precisă”, afirma Alexandru Darie.
Din distribuție fac parte, printre alții, actorii: Şerban Pavlu, Radu Amzulescu, Ana Ioana Macaria, Dan Bădărău, Camelia Maxim, Simona Pop, Ionel Mihăilescu, Gheorghe Ifrim, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru, Constantin Dogioiu, Elias Ferkin.
În săptămâna 8-14 iunie, Teatrul „Bulandra” îl omagiază pe Alexandru Darie și readuce în prim plan spectacolele sale montate aici timp de 26 de ani. De asemenea, pe data de 14 iunie, când ar fi fost ziua sa de naștere, spectatorii de pretutindeni se pot bucura de una dintre cele mai intense și mai provocatoare montări ale sale.
Vă așteptăm la Teatrul „Bulandra” online!