Abilitatea de a vedea partea amuzantă a lucrurilor acționează, într-adevăr, ca un scut împotriva stresului psihologic? O serie de noi studii publicate în Personality and Social Psychological Bulletin sprijină oarecum această idee. Dar studiile arată şi de ce un astfel de subiect este dificil de studiat - umorul reduce, într-adevăr, stresul sau este pur și simplu mai ușor să vezi partea amuzantă a lucrurilor în situaţii dificile?
Heidi Fritz la Universitatea Clarkson si colegii săi au început prin efectuarea unui studiu în care au fost implicate 21 de femei și un bărbat, diagnosticaţi cu dureri cronice -sindromul fibromialgic, scrie Research Digest, o publicaţie a Societăţii Britanice de Psihologie.
Participantii au completat un prim chestionar de referință cu privire la sănătatea fizică, starea psihologică, tendința de a vedea partea amuzantă a lucrurilor (de exemplu, au fost întrebaţi dacă ar reacţiona cu umor în cazul în care un chelner le-ar vărsa băutura pe ei), cât de mult socializează și dacă şi-au ajutat recent prietenii și rudele, precum și cât de mult au avut tendința să reevalueze unele provocări, cum ar fi să vadă partea pozitivă într-o situație dificilă. Apoi, participanții au petrecut următoarele patru zile scriind în jurnale despre starea lor fizică și emoțională, de mai multe ori pe zi.
Cu cât simţul umorului al participanților era mai pronunţat, cu atât mai mult scădea stresul psihologic de la începutul studiului și suportau mai bine simptomele fizice, în etapa de jurnal. Contrar aşteptărilor cercetătorilor, beneficiile aparente ale umorului nu se datorau simţului umorului, asociat cu tendinţa de reevalua situaţiile şi nici cu relaţiile sociale mai bune.
A fost realizat un al doilea studiu la care au participat peste 100 de studenţi. Aceştia au fost întrebaţi despre starea psihologică şi emoţională, tendinţa de vedea lucruri amuzante şi de a glumi şi li s-a cerut să-şi amintească un eveniment stresant şi să spună cât de mult continuă să-i afecteze.
În general, cu cât evenimentul traumatizant continua să-i afecteze, cu atât semnele de stres psihologic erau mai mari. Dar, acest lucru nu a fost valabil în cazul studenţilor care aveau simţul umorului şi erau dispuşi să vadă partea amuzantă a lucrurilor. Ei au susţinut că unele traume încă le mai afectează viaţa, dar punctajul emoţional arăta că nu sunt foarte stresaţi.
Problema evidentă în cazul celor două studii este simplă: cei mai puţin stresaţi participanţi aveau mai degrabă simţul umorului şi nu înclinaţia pentru umor era cea care le reducea nivelul de stres sau simptomele fizice.
A fost realizat un al treilea studiu care să depăşească problemele metodologice ale primelor două. Acesta a implicat studenţi afectaţi de atacurile teroriste din 11 septembrie de la New York. Ei au completat un chestionar de bază la o lună după atacuri, evaluând inclusiv predispoziţia la umor şi tipul de umor a acestora, iar două luni mai târziu li s-au adresat mai multe întrebări despre gradul de stres psihologic.
Cercetătorii au constat că tendinţa de autopotenţare a umorului, prin abordarea vieţii dintr-o perspectivă veselă, este asociată, de-a lungul timpului, cu reducerea stresului deşi în analiza lor nu există o dovadă directă, semnificativă statistic, în acest sens, iar acest lucru a fost asociat cu o înclinaţie mai mare de a reevalua situaţiile, de a vedea partea pozitivă a lucrurilor, acolo unde este posibil. În contrast, umorul autodistructiv a fost asociat cu mai mult stres şi o capacitate mai mică de a reevalua situaţiile.
Fritz şi a colegii săi au arătat că, în urma studiilor, s-a ajuns la concluzia că “umorul pozitiv reduce stresul psihologic, ca reacţie la evenimentele stresante”. Dovezile în sprijinul acestei concluzii sunt însă slabe: numai ultimul studiu a avut metodologia necesară să identifice rolul cauzal al umorului în reducerea stresului şi, statistic, nu a reuşit să stabilească o legătură directă între înclinaţie puternică spre umor şi reducerea stresului.
“Dată fiind credinţa persistentă în efectele benefice ale umorului asupra sănătăţii, este foarte important să înţelegem magnitudinea acestora”, au concluzionat cercetătorii, fiind necesare noi studii pentru a a realiza acest lucru.
