Următorii doi ani ar putea fi cei mai fierbinţi din istorie, spun cercetătorii de la Serviciul meteolorolgic al Maarii Briranii, citaţi de BBC. Ei avertizează că urmează schimbări climatice majore, influenţate de creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Cercetătorii spun că fenomenul El Nino se manifestă deja în Pacific şi se aşteaptă să ducă la creşterea temperaturilor pretutindeni pe glob. Pe de altă parte, ei au arătat că verile vor fi mai răcoroase în Europa pentru o perioadă, în timp ce, în restul lumii, acestea vor mai fierbinţi.
Oamenii de ştiinţă au confirmat că temperatura medie în 2015 se apropie de valori record, cu 0,68 grade Celsius mai mare decât media perioadei 1961-1990.
Directorul Centrului Meteo Hadley , prof. Stephen Belcher, a declarat că temperaturile foarte ridicate sunt rezultatul gazelor cu efect de seră şi că devine tot mai clar că se schimbă clima.
Prof Rowan Sutton, de la Universitatea Reading, a spus, la rândul său, că dacă nu are loc o erupţie vulcanică puternică, este foarte probabil ca anii 2014, 2015 şi 2016 să fie cei mai călduroşi înregistraţi vreodată la nivel global. "Acest lucru nu este întâmplător. Vedem efectele acumulării constante a energiei în oceanele şi atmosfera Pământului, provocată de gazele cu efect de seră", a mai spus Sutton.
Oamenii de ştiinţă spun că efectele emisiilor crescânde de CO2, combinate cu tendinţele naturale ale oceanelor pe termen lung, fac ca sistemul climatic să fie foarte interesant. Posibile schimbări majore sunt deja pe cale să se producă.
Prof. Adam Scaife de la Serviciul meteo britanic a declarat că ne aflăm într-un moment de cotitură în ceea ce priveşte clima pe Pământ, cu multe schimbări dintr-odată. "Două trenduri care afectează modelele climatice pe termen mediu şi scurt au loc în Oceanul Pacific.Fenomenul El Nino are loc când curenţii din Pacific se schimbă o dată la 5 ani şi în aceast caz aduce ploi unde în mod normal este secetă şi secetă acolo unde în mod normal plouă. El Nino tinde să crească temperatura globală", a mai spus el.
Fenomenul El Nino poate creşte riscul de secetă în Africa de Sud, estul Asiei şi Filipine şi să aducă inundaţii în America de Sud. Un efect pozitiv va fi însă încheierea secetei care durează de 4 ani în California.
Citiţi mai multe ştiri din Ştiinţă!