Fanii reţelelor de socializare ar putea crede că postând şi dând like-uri îi ajută să stabilească legături cu alte persoane, dar un nou studiu arată că petrecând mai mult timp pe platformele sociale există şanse mari ca aceştia să dezvolte sentimente de izolare, relatează livescience.com.
Izolarea socială, pe care cercetătorii o definesc ca lipsa sentimentului de apartenenţă, a contactului şi a relaţiilor împlinite cu ceilalţi, este legată de un risc crescut de îmbolnăvire şi deces, conform studiului.
În prezent, "problemele de sănătate mentală şi izolarea socială sunt la un nivel epidemic printre adulţi", afirmă conducătorul studiului, dr. Brian Primack, directorul Centrului de cercetări în media, tehnologie şi sănătate din Universitatea Pittsburgh.
Deşi este posibil ca prin creşterea consumului de social media sentimentele de izolare socială să fie atenuate, utilizarea excesivă a reţelelor de socializare poate, de asemenea, să aibă un efect contrar pentru adulţi, limitând interacţiunile interpersonale ale acestora, afirmă cercetătorii în studiul publicat luni în "American Journal of Preventive Medicine".
În plus, social-media ar putea da oamenilor impresia că alţii au o viaţă mai fericită şi aceasta pentru că mulţi dintre utilizatori au tendinţa de a se portretiza nerealist pe online, mai afirmă cercetătorii.
Pentru a stabili legătura dintre folosirea reţelelor de socializare şi sentimentul de izolare socială, cercetătorii au trimis chestionare la peste 1700 de adulţi din SUA, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani. Chestionarele au evaluat cât de izolate social se simt, precum şi cât de mult şi de des folosesc 11 platforme de socializare populare, inclusiv Facebook, Twitter şi Instagram.
Cercetătorii au aflat astfel că, în medie, subiecţii studiului au petrecut peste o oră (61 minute) zilnic pe social media şi au vizitat site-urile acestora de 30 ori pe săptămână.
Peste un sfert dintre aceştia (27%) au raportat un nivel ridicat al sentimentului de izolare socială. Şi, cu cât social-media este folosită mai mult, cu atât sentimentul de izolare socială este mai mare, conform studiului.
De exemplu, comparativ cu cei care au petrecut sub 30 minute pe zi pe reţelele de socializare, subiecţii care au folosit social media peste 2 ore pe zi riscau de două ori mai mult să raporteze un sentiment ridicat de izolare socială, au descoperit cercetătorii.
În plus, comparativ cu persoanele care verifică site-urile de social media mai puţin de 9 ori pe săptămână, cei care le vizitează de 58 ori sau mai mult pe săptămână riscă de trei ori mai mult să experimenteze sentimente de izolare socială.
Oricum, rezultatul studiului creează o situaţie de genul "cine a apărut primul, oul sau găina?", observă cercetătorii.
"Nu ştim care a apărut primul —utilizarea social-media sau perceperea sentimentului de izolare socială", afirmă unul dintre autorii studiului, dr. Elizabeth Miller, profesor de pediatrie la Facultatea de Medicină a Universităţii Pittsburgh.
"Este posibil ca tinerii adulţi, care iniţial se simţeau izolaţi, să fi recurs la social-media. Sau, folosirea în exces a social-media să-i fi determinat să se simtă izolaţi de lumea reală. Poate fi, de asemenea, o combinaţie între cele două", a mai spus Miller.
"Dar chiar dacă izolarea socială e prima, aceasta nu pare să fie atenuată de petrecerea timpului pe online, chiar şi în cazul unor pretinse situaţii sociale", a mai spus ea.