Pentru prima oară în ultimii 20 de ani organizată într-o ţară din Europa de Est, cea de-a 13-a ediţie a congresului mondial REHVA CLIMA 2019 va avea loc la Bucureşti, în perioada 26-29 mai. Este unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate construcțiilor și instalațiilor viitorului.
Este un congres ştiinţific internaţional de prim-plan, în domeniul încălzirii, ventilaţiei şi climatizării, al clădirilor sustenabile, cu înaltă performanţă energetică, al urbanizării durabile şi integrării sistemului energetic, un congres axat pe subiecte precum sisteme și echipamente de instalații pentru clădiri inteligente și eficiente energetic, clădiri pasive și surse de energie regenerabilă, sisteme urbane integrate de management energetic, confort în clădiri și în alte medii artificiale de locuit, într-un climat exterior potrivnic.
Evenimentul reunește peste 1000 de participanți (cercetători, ingineri, arhitecţi, studenţi) din peste 40 de țări și 6 continente: Europa, Asia, Africa, Australia, America de Nord și America de Sud.
Pentru organizarea celei de a XIII-a ediții a CLIMA (2019), România a concurat cu mai multe state europene, ajungând în finală să câștige organizarea congresului.
Dedicat specialiștilor în ingineria instalațiilor pentru clădiri, auditorilor energetici, evaluatorilor de clădiri ”verzi” dar și celor preocupați de teme „la zi” cu privire la asigurarea confortului și siguranței din clădirile viitorului (arhitecți, urbaniști, specialiști în ecologie sau în politici de sănătate publică), Congresul CLIMA 2019 reprezintă o excelentă platformă de conectare a cercetărilor științifice cu practica profesională.
„Temperatura medie a suprafeței Pământului a crescut cu aproximativ 0,9 grade Celsius după mijlocul secolului XIX, o schimbare cauzată mai ales de creșterea nivelului de dioxid de carbon și a altor emisii poluante produse de om. Nivelul de încălzire globală a crescut mai ales în ultimii 35 de ani, cinci dintre anii cu temperaturi-record înregistrându-se după 2010. Numărul dezastrelor naturale a crescut înspăimântător în ultima jumătate de secol, iar lista dezastrelor este completată de subțierea accelerată a grosimii ghețarilor din Oceanul Arctic și de creșterea, cu aproximativ 30%, a acidității apelor oceanice, precum și de creșterea nivelului mărilor, cu circa 20 de centimetri, în același interval de timp. 97% dintre cercetătorii susțin că toate aceste schimbări climatice din ultimul secol au drept cauze activitățile omului. La ediția din acest an a Congresului CLIMA încercăm să investigăm modificările pe care trebuie să le operăm asupra clădirilor pentru a contracara schimbările climatice, cauzate în mare măsură și de construcții – sfera care presupune cel mai mare consum de energie, comparativ cu alte domenii economice: transporturi, industrie, agricultură”, a declarat Directorul General CLIMA 2019, Cătălin Lungu, Conf.Univ.Dr.ing. la Universitatea Tehnică de Construcții București.
Structura programului celor patru zile de congres este una extrem de diversă: de la sesiuni plenare de prezentare având drept speakeri personalități din întreaga lume, la sesiuni tehnice și științifice cu prezentări ale celor mai recente proiecte de cercetare, inovare și dezvoltare din domeniul confortului din clădiri, o expoziție de postere cu scurte comunicări pe tema unor aplicații privind schimbările climatice și mediul construit, până la seminarii tehnice și științifice pe teme legate de tehnologii prezente și viitoare în mediul construit și forumuri de discuții pe subiecte legate de acest subiect, ținând cont de schimbările climatice.
Programul este completat de o amplă expoziție, în care companiile din domeniu le prezintă participanților produsele lor emblematice. Expoziția reprezintă o excelentă ocazie pentru antreprenorii din domeniu de a concretiza preocuparea lor pentru durabilitatea mediului înconjurător, dincolo de angajamentele etice: o oportunitate de afaceri concretă, predispusă la perspective interesante de dezvoltare în viitorul apropiat și încă o ocazie de a schimba cunoștințe și idei inovatoare într-un cadru profesionist și specializat.
Și tinerii cercetători își găsesc loc în programul conferinței: organizatorii au pregătit o serie de concursuri dedicate studenților, pentru a le evidenția preocupările științifice și a le face cunoscute talentele tehnice.
Lista participanților la CLIMA 2019 reunește nume de primă mărime ale scenei științifice internaționale, între care și doi specialiști de origine română care au cunoscut succesul în plan internațional: Cătălina Turcu – profesor asociat al The Bartlett, University College London – va deschide seria conferințelor, iar Ovidiu Noran – cercetător în cadrul Griffith University Australia – o va închide. Lor li se alătură șapte importanți cercetători din: Japonia – Profesorul Shin-ichi Tanabe, Department of Architecture, Waseda University, Statele Unite ale Americii – Dr. Hui Zhang, cercetător la Berkeley University și Profesorul William Bahnfleth, Penn State University, Franța – Profesorul Francis Allard, Université de la Rochelle, Danemarca – Profesorul Bjarne W. Olesen, DTU Department of Civil Engineering, Germania – Werner Lutsch, Președintele EURO HEAT AND POWER și Finlanda – Mika Hattunen, Președintele Grupului HALTON.
Lucrările congresului, desfăşurat sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României şi al Academiei Române, şi considerat cel mai important în domeniul clădirilor viitorului, vor avea loc la Biblioteca Naţională.
Mai multe informaţii, AICI.