De exemplu, electronul poate fi în mai multe locuri în același timp, fenomen cunoscut drept „suprapunere". Acesta poate interacționa cu altă particulă de la o distanță mai mare datorită unui efect cunoscut drept „intersectare".
Savanții și inginerii profită de pe urma acestei „ciudățenii" din lumea cuantică și încearcă să dezvolte o tehnologie de ultimă oră, precum calculatoare care să fie de un milion de ori mai rapide și ceasuri și senzori extrem de preciși.
„Tehnologiile cuantice vor duce la o comunicare mult mai sigură prin crearea unei criptografii indescifrabile", a declarat Paul Rübig, europarlamentar PPE și președinte STOA, cu ocazia audierii experților de departamentul pentru evaluarea opțiunilor științifice și tehnologice (STOA) al Parlamentului European.
Totuși, exploatarea comercială a rezultatelor mecanicii cuantice este destul de limitată, a reacționat Günther Oettinger, comisarul pentru economie digitală și societate. „Timpul este esențial în acest efort, fiindcă ceilalți competitori nu vor aștepta", a avertizat acesta.
Fizicianul francez Alain Aspect a insistat ca politicienii europeni să finanțeze mai mult oamenii de știință. „Dacă nu se va întâmpla acest lucru, nu vom mai putea să concurăm în liga de top", a declarat acesta. „O parte din acești bani va servi la stabilirea unor parteneriate cu industriile."
„Ne dorim să stabilim un lanț de cunoștințe prin îmbinarea academiei, industriei și factorilor de decizie politici", a adăugat europarlamentarul olandez Cora Van Nieuwenhuizen.
Leo Kouwenhoven, de la institutul QuTech al Universității de Tehnologie Delft din Olanda, a subliniat că aceste calculatoare cuantice nu vor fi doar mult mai rapide, ci vor consuma și mai puțină energie decât calculatoarele clasice. „Astăzi, consumul de energie mondial din IT reprezintă aproximativ 10% din factura la electricitate."
„Nu știu dacă va dura 35 sau chiar 25 de ani pentru a crea un calculator cuantic, dar trebuie să luam în considerare faptul că, dacă fizica ne spune că este în principiu posibil, înseamnă că este într-adevăr posibil", a spus Alain Aspect.