Pentru a stabili acest lucru, Attila Andics şi colegii săi de la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta a recrutat 13 familii de câini — majoritatea golden retriever şi border collie — şi i-a dresat pentru a stat nemişcaţi timp de 7 minute într-un aparat RMN, care să le măsoare activitatea cerebrală.
O femeie-dresor, familiară câinilor, le-a spus acestora cuvinte sau fraze pe care stăpâniii lor obişnuiesc să le adreseze: “asta e”, “deştept”, “bravo” — şi cuvinte neutre precum “încă” şi “dacă,” care, în opinia cercetătorilor, nu ar avea nici un sens pentru animale. Fiecare câine a auzit fiecare cuvânt atât pe un ton neutru, cât şi pe unul vesel.
Analizând imaginile activităţii cerebrale, cercetătorii au obsevat cum câinii procesează cuvinte familiare, indiferent de intonaţie, şi o fac folosind emisfera stângă, exact ca oamenii. Pe de altă parte, tonul este analizat în regiunile auditive din emisfera dreaptă, tot ca şi oamenii, se arată în studiu.
Şi, în final, cercetătorii au văzut că, la câini, "centrul recompensei"— care este stimulat de lucruri plăcute precum mângâierea, mâncarea şi sexul - generează în creier echivalentul unei sărituri sau schelălăieli când li se adresează cuvinte pozitive, într-un ton pozitiv.
“Asta arată că o frază foarte frumoasă poate avea efectul unei recompense pentru câini, dar are un efect puternic doar dacă atât cuvintele, cât şi tonul cu care sunt rostite se potrivesc”, a afirmat Andics într-o declaraţie. “ Deci, câinii deosebesc nu numai ce spunem, ci şi cum spunem, şi le şi pot combina pentru o interpretare corectă a acelor cuvinte care, într-adevăr, contează”.
Cercetătorii spun că este puţin probabil ca selecţia câinilor făcută de oameni în timpul domesticirii, acum 15.000 de ani, să fi condus la o asemenea funcţie cerebrală la aceştia, şi că, probabil, aceasta este mult mai veche.
