A fost suspendată vaccinarea cu serul Johnson & Johnson în Statele Unite, după apariția unor cazuri rare de cheaguri de sânge. Este o măsură de precauție extremă, transmit oficialii americani, citați de The New York Times.
Au fost descoperit 6 cazuri de cheaguri de sânge după vaccinarea cu serul Johnson & Johnson.
Toate cele şase persoane sunt femei cu vârste între 18 şi 48 de ani. Una dintre ele a decedat, iar o alta a fost internată în stare critică, notează New York Times. Simptomele au apărut la 6 până la 13 zile după vaccinare.
Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor şi Adminstraţia pentru Alimente şi Medicamente au emis o declaraţie comună în care menţionează că astfel de efecte adverse par să fie extrem de rare, dar au decis suspendarea vaccinării cu acest ser ca o măsură de precauție extremă.
Până luni, peste 6,8 milioane de persoane au fost imunizate în SUA cu vaccinul Johnson & Johnson, vaccin care este administrat într-o singură doză.
Săptămâna trecută, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că investighează aceste cazuri rare, dar nu a oferit încă o recomandare privind administrarea vaccinului Johnson and Johnson.