În prezent, în secţiile pentru boli contagioase ale Spitalului de boli infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara sunt aproximativ 30 de pacienţi cu rujeolă, în special copii, majoritatea nevaccinaţi contra acestei boli. Sunt cu vârste între 2 săptămâni şi câteva luni, care nu au putut fi imunizaţi, deoarece sunt foarte mici. Dar ei au făcut rujeolă, din cauza mamelor. Unele femei nevaccinate au făcut rujeolă în timpul sarcinii. La scurt timp după naştere, bebeluşul a făcut aceeaşi boală.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, doctorul Virgil Musta, explica în presa locală că „este epidemie” de rujeolă şi că „toată lumea nevaccinată face boala”. Anul trecut, în judeţul Timiş au murit doi copii din cauza rujeolei, din cele nouă înregistrate la nivel naţional. Dr. Musta atrage atenţia că majoritatea copiilor spitalizaţi pentru rujeolă nu au fost vaccinaţi contra acestei boli.
Multe dintre diagnostice trebuie să fie confimate după analizarea probelor prelevate în laboratoare specializate.
În Bucureşti, medicii vorbesc despre un focar de gripă, mai expuşi fiind copiii şi persoanele în vârstă. Foarte mulţi copii au fost aduşi la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului MS Curie din Bucureşti. Dr. Denis Stănescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului MS Curie, recomandă izolarea copilului bolnav de colectivitate, administrarea de antitermice dacă face febră şi consultarea medicului de familie.