O linie telefonică de sprijin psihologic gratuit pentru românii afectați de pandemie va fi disponibilă începând de marți, de la ora 12.00.
Persoanele afectate de pandemia de COVID-19 pot beneficia de servicii gratuite de consiliere psihologică prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021.9081.
Peste 40 de psihoterapeuți voluntari vor răspunde la apeluri, de luni până sâmbătă, între orele 12 – 20.
Proiectul a fost realizat de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România și Vodafone România.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, la conferința de lansare a liniei telefonice, că sunt două sentimente puternice în societate la acest moment: speranța și teama.
„Avem speranța că există o luminiță la capătul tunelului. Azi suntem în situația fericită în care orice român se poate vaccina. În câteva săptămâni, orice român care a vrut se va fi vaccinat. Suntem încă departe de momentul în care vom atinge imunitatea colectivă. Avem însă motive destule de optimism. Am început să facem planuri de vacanță, îmbrățișări cu cei dragi, momente de care ne e tuturor dor. Al doilea sentiment e teama cu care trăim în fiecare zi. Avem un nou val de răspândire a virusului, accelerată de o tulpină mai contagioasă. Avem secțiile ATI pline, unitățile de primiri urgențe pline, avem personal medical epuizat. Avem măsuri de protecție sau restricții care ne ajută să nu ajungem în prăpastie. S-a împlinit un an de când avem de-a face în fiecare zi cu stres și anxietate din cauza acestei pandemii. Avem în societate o tensiune, avem oboseală, confuzie, furie”, a afirmat Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătății a subliniat că unul dintre efectele pandemiei este reducerea la servicii de sănătate mintală, iar depresia, anxietatea, deși nu ar trebui să rușineze pe nimeni, nu sunt subiecte despre care să se vorbească deschis.
„Avem cu toții nevoie de sprijin pentru a trece prin momente grele și fiecare încearcă să treacă cum poate. (…) Linia telefonică este o soluție de sprijin pentru orice român afectat psihologic de pandemie”, a precizat Voiculescu.
Sursa foto: Pixabay