Primarul comunei Sadova, Eugen Safta (PMP), care a câştigat un nou mandat, a decedat în noaptea de duminică spre luni, la puţin timp după ce a aflat rezultatul alegerilor, relatează AGERPRES.
Potrivit unor surse medicale, edilul a suferit un infarct şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, certificatul de deces fiind eliberat de către medicul de familie.
Eugen Safta câştigase un nou mandat de primar cu 44,98%, la o diferenţă de 127 de voturi faţă de principalul său contracandidat de la PNL.