Juliette Gréco, artista care a încântat cu vocea sa inconfundabilă generații întregi, a murit miercuri la vârsta de 93 de ani. A fost una dintre cele mai apreciate cântărețe franceze și a preluat statutul de mare doamnă a cântecului francez de la Edith Piaf.
Juliette Gréco s-a stins din viață la locuința ei din sud-estul Franței. Cântăreața se retrăsese din viața publică după ce în 2016 suferise un accident vascular cerebral. A fost anul în care artista și-a pierdut singura fiică, Laurence-Marie.
În 1949 a cântat pe scena cabaretului „Le boeuf sur le toit”, unde interpreta texte de Boris Vian, Jean-Paul Sartre sau Jacques Prevert. Rapid, ea a câștigat simpatia și aprecierea francezilor cu vocea ei caldă și melodiile ritmate. În anii '50 Juliette Gréco era deja o artistă consacrată.
În 2015, artista făcuse un turneu de adio.
Interpreta Juliette Greco s-a născut la 7 februarie 1927, la Montpellier, în Franţa, scrie Agerpres.
Perioada de şcoală şi-a petrecut-o într-o severă instituţie religioasă. În 1933, s-a mutat la Paris, unde s-a dedicat cu pasiune dansului, iar ulterior a intrat la Opera din Paris. În această perioadă, mama sa a devenit membru activ al Rezistenţei, fiind arestată de Gestapo în 1943. Sora sa, Charlotte, şi mama lor au fost deportate, însă Juliette, grație vârstei, a scăpat.
După război, Juliette s-a lansat în muzică, numeroşi poeţi scriindu-i textele. A impus un stil lejer şi intens şi, în acelaşi timp, grav şi senzual. În ciuda succesului imediat, ea nu a fost cunoscută marelui public.
În 1951, a înregistrat primul album - emblematic al carierei sale - cu titlul „Je suis comme je suis”, semnat de Jaques Prevert şi Joseph Kosma. Înainte de a se urca pe scenele franceze, în 1952, ea a mers în Brazilia şi Statele Unite, unde a avut un real succes.
Consacrarea a avut loc în 1954, pe scena „Olympia”. În acelaşi an, Societatea Autorilor şi Compozitorilor i-a decernat Marele Premiu pentru piesa „Je hais les dimanches”.
S-a făcut cunoscută şi în alte domenii, precum teatrul şi cinematografia. La Hollywood, a jucat alături de Henry King, John Huston şi Orson Welles.
În perioada anilor '70, marea majoritate a pieselor pe care le-a scos, au fost semnate de Gerard Jouannest, care a devenit pianistul privilegiat. A continuat să cânte pe versurile poeţilor Pierre Seghers - „Les voyous” (1975), sau Henri Gougaud - „Le Merle blanc” (1975), rămânând totuşi fidelă autorilor favoriţi precum Gainsbourg - „Le 6-eme sens” (1975) şi Brel - „J'arrive” (1970).
În 1982, i-a apărut autobiografia intitulată „Jujube”, ca, apoi, în octombrie 1983, să fie lansat albumul „Greco 83”.
A fost decorată, în 1998, de ministrul culturii, Catherine Trautmann, cu „Însemnele Ofiţerului Ordinului Naţional al Meritului”.
Juliette Greco a fost căsătorită cu actorul Philippe Lemaire (1953-1956, având împreună o fiică, Laurence-Marie Lemaire), cu actorul Michel Piccoli (1966-1977), iar, din 1988, cu pianistul Gérard Jouannest (m. 16 mai 2108).
