Exit-poll-ul făcut de Curs-Avangarde arată că Nicușor Dan, candidatul la Primăria Generală susținut de alianța USR PLUS și PNL, are 8 procente avans față de Gabriela Firea (PSD), actualul Primar General al Capitalei. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a obținut 8,2% dintre voturi.
Primăria Capitalei
- Nicușor Dan 47,2%
- Gabriela Firea 39%
- Traian Băsescu 8,6%
- Florin Călinescu 1,7%
- Călin Popescu Tăriceanu 1,6%
Primăria Sectorului 1
- Clotilde Armand 47%
- Dan Tudorache 37,7%
- Ioana Constantin 7,5%
- Adina Alberts 1,8%
- Amalia Nemovici 1,5%
- Daniel Bucura 1,5%
Primăria Sectorului 2
- Radu Mihaiu 42%
- Dan Cristian Popescu 31%
- Neculai Onțanu 12,9%
- Marian Militaru 5,9%
- Florin Manea 2,6%
- Ramona Mezei 1,5%
Primăria Sectorului 3
- Robert Negoiță 39%
- Adrian Moraru 34%
- Aurelian Bădulescu 14,1%
- Mihail Neamțu 8,1%
- Bogdan Brătianu 1,2%
Primăria Sectorului 4
- Daniel Băluță 55%
- Simona Spătaru 37%
- Ștefănel Dan Marin 4,1%
- Ovidiu Zară 1,3%
Primăria Sectorului 5
- Cristian Băcanu 27,3%
- Cristian Popescu Piedone 27,3%
- Daniel Florea 24,3%
- Marian Vanghelie 14,2%
- Cătălin Lucian Iliescu 4%
- Ion Valentin Voicu 1,3%
Primăria Sectorului 6
- Ciprian Ciucu 48,2%
- Gabriel Mutu 35,2%
- Ștefan Florescu 7,4%
- Tudor Ionescu 2,9%
- Anca Bălășoiu 1,4%
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, după difuzarea sondajelor la ieșirea de la urne, că în ciuda pierderii Bucureștiului, partidul său a dublat votul politic față de europarlamentarele de anul trecut. „Acest lucru arată clar că PNL a fost sancționat de către bucureșteni pentru haosul și hoțiile din pandemie", a minimalizat el victoria candidatului susținut de PNL și USR PLUS.
Liderul PSD a felicitat-o pe Gabriela Frânceanu Firea pentru hotărârea cu care și-a susținut campania electorală și pentru că „a ales cea mai grea cale, aceea de a se lupta cu toată lumea".
Flancat de fostul premier social-democrat, prim-vicepreședinte PSD, Sorin Grindeanu, și de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, de alți lideri PSD, Marcel Ciolacu a adăugat că este totuși cazul să se aștepte numărătoarea oficială a voturilor și a lăsat să se înțeleagă că este nemulțumit de analizele premergătoare zilei votului. „Cred că PSD va ști de acum încolo cu ce firme de sondare să lucreze".