Tradiţii şi superstiţii. Obiceiuri străvechi la intrarea în Postul Mare

02 Mar 2020 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Obiceiuri străvechi la intrarea în Postul Mare

Ieri a fost Lăsata Secului, duminică de post negru pentru fetele care vor să se mărite. A fost zi de veselie pentru copiii din sudul țării, unde încă se mai practică un joc numit „Baterea alviței”, motiv de împăcare pentru oamenii Bărăganului, care își vizitează neamurile spre a le cere iertare dacă au greșit peste an, așa cum cere obiceiul „Iertăciunilor” la intrarea în Postul Mare.

Tot în sudul țării, în ultima duminică dinaintea postului, are loc „Urlalia”, adică aprinderea focului ritualic în scop purificator și vegherea lui, într-un scenariu asemănător „strigării peste sat”.

În Transilvania și Banat obiceiul poartă numele de „Alimori”, în Țara Moților de „Hodăiţe” și este consacrat focului viu, substitut al soarelui pe pământ. Rugurile aprinse pe dealuri și roțile de foc împinse la vale sunt însoțite de strigături satirice, de petreceri excesive cu muzică, joc, mâncare și băutură din belșug, pentru a nu le duce dorul în timpul postului.

Este un priveghi ritual închinat anotimpului a cărui moarte este iminentă, o incinerare simbolică a iernii prin arderea crengilor și frunzelor uscate, explozie de lumină și veselie.

Prin dans, solul este bătut în scop fertilizator, spre a elibera căldura, noul anotimp, plantele și insectele ce vor cuprinde cerul și pământul. Prin „strigările peste sat”, faptele rele -odată rostite- sunt iertate iar cei care le-au făcut pot intra în post cu sufletul curat. În jurul focurilor ritualice, proiecții simbolice ale soarelui, strigând din răsputeri „Ali-morii, Ali-morii”, oamenii trăiesc cu intensitate timpul festiv, purificând spațiul de spiritele rele, demoniace. Căci „Alimori”, potrivit etimologiei stabilite de B. P. Haşdeu, vine din latinescul „Ad Lemures” – „către morţii deveniţi strigoi” ale căror zile se sărbătoreau primăvara. (Lemuria - 9,11și 13 mai). Autor: Iulia Gorneanu https://www.facebook.com/iulia.gorneanu?fref=ts

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră