Ieri a fost Lăsatu' Secului de Carne iar astăzi începe Săptămâna Albă, interval de timp profund ritualizat ce pregătește intrarea în Postul Mare. În lumea satului arhaic, această perioadă coincide cu trecerea de la iarnă la vară, iar pragul dintre cele două anotimpuri presupune nenumărate scenarii rituale de înnoire a timpului.
În comunitățile tradiționale ieri a avut loc ultimul joc din Câșlegile de iarnă. Dacă în vechime dansul avea funcție ritualică, mistică sau războinică, jocul satului continuă să delimiteze un spațiu sacru ce se deschide celor care lasă în urmă vârsta copilăriei, o perioadă de doliu sau de boală, închizându-se celor care nu respectă normele morale transmise prin generații.
Jocul stă sub semnul strigăturilor, iar strigăturile au, în primul rând, o funcție de comunicare. Prin strigătură îți poți exprima bucuria, supărarea, părerea despre lume, despre un eveniment sau despre o persoană, poți răni sau poți cuceri.
În satul tradițional, bărbatul care nu strigă la joc are mari probleme de integrare în comunitate, fiind considerat incapabil să își exprime sentimentele, starea psihică, disponibilitatea erotică.
Jocul organizat înaintea intrării în Săptămâna Albă se deosebește tocmai prin mesajul strigăturilor: „Astăzi îi Lăsat de Sec/ Mă duc, mamă, să mă-nec/ Unde-o fi Prutu’ mai lat/ C-am rămas neînsurat”; sau „Supărate-s fetele/ Că se trec câșlegile/ Nu vă, fete, supărare/ C-o veni el Postu’ Mare/ Și veți da la sărindare,/ Doară vă veți măritare”.
A fost noaptea în care sunt satirizați cei care nu s-au căsătorit înainte de post și, dacă nu reușesc să facă nunta nici săptămâna viitoare (numită și Săptămâna Nebunilor), vor fi încă o dată „pomeniți” duminica viitoare, de Lăsatul Secului de Brânză.
SĂPTĂMÂNA ALBĂ, MAGIA ALBULUI
Se spune că cine vrea „să intre cu sufletul curat în post”, trebuie să renunțe de astăzi la carne și să mănânce toată săptămâna doar „frupt alb”: aluaturi, ouă, lapte. Săptămâna ce vine este considerată prag și este pusă sub semnul albului. Albul este culoarea predestinată marcării riturilor de trecere: naștere-nuntă-moarte.
Există și un alb al apusului, un alb mat al morții care absoarbe ființa și o poartă în lumea lunară a nopții, precum și un alb al zorilor pe cerul încă lipsit de culori, un alb ce urcă de la mat spre strălucitor, suspendat între absență și prezență, între lună și soare.
Săptămâna Albă marchează un prag, un prag de trecere spre o perioadă de interdicții, interval de timp magic în care mai pot avea loc excese de comportament ce amintesc de acel „desfrâu sacru” al sărbătorilor antichității greco-romane.
I se mai spune și Săptămâna Nebunilor deoarece, chiar dacă sunt permise căsătoriile celor „întârziați”, în mentalul țărănesc numai nebunii, proștii și urâții satului lasă nunta până în pragul Postului Mare. Este o săptămână în care fiecare zi poartă un nume, aduce o interdicție sau, dimpotrivă, o îngăduință. Autor Iulia Gorneanu https://www.facebook.com/iulia.gorneanu?fref=ts
