Calendarul străvechi. Relicve ale unor sărbători matriarhale de fertilitate, la intrarea în Postul Mare.
„În mare este un pește, pe peștele cela stau patru stâlpi și pe stâlpi pământul; când peștele clatină din coadă, atunci și pământul se cutremură. De ar vra să se întoarcă sau s-ar clătina mai tare, și pe noi ni-ar prăpădi. Cei patru stâlpi sunt cele patru posturi. Noi posturile le postim de aceea, ca să nu ne cufundăm. Dar amu un stâlp e mai mâncat, căci oamenii nu postesc…” (Elena Niculiță Voronca, 1903).
SPOLOCANIA – relict al unei sărbători matriarhale
Spolocania a fost numele zilei de ieri și stă sub semnul purificării, al spălării ritualice a tuturor urmelor ce ar putea spurca prima zi a Postului cel Mare. E una dintre zilele care „scurtează postul”, deoarece se continuă bețiile și petrecerile de duminică, însă de data se desfășoară sub patronajul femeilor.
Reminiscență a unor sărbători matriarhale, Spolocania stă sub semnul „desfrâului sacru”. Acest obicei a dus la personificarea Spolocaniilor, închipuite de țărani ca niște sfinte lăsate de Dumnezeu anume pentru petreceri, care se cer sărbătorite „în băutură și încântări”. Astfel, poziționarea acestei sărbători patronată de femei în prima zi a postului, justifică „spălarea” ritualică a tuturor urmelor ce ar putea spurca sacralitatea acestui interval de timp festiv. Nevestele se adună într-o casă și torc, ca să le crească înaltă cânepa, iar la ceas de seară petrec cu multă băutură, ca să-și spele gura și stomacul, să poată intra curate în post. „Toată ziua beu și joacă - pentru cânepă, și aduc pe cineva nalt în casă, ca să fie cânepa subțire și naltă” (Elena Niculiță-Voronca – Datinile și Credințele poporului român, 1903 ).
CUCII – străvechi ceremonial de fertilizare
Bărbații se distrează și ei cum pot, mascându-se în Cuci spre a împlini un străvechi ceremonial de fertilizare, la intrarea în primăvară și de purificare, la intrarea în cel mai important post de peste an. „Îmbrăcați în fuste, ca femeile, cu gluga pe cap, cu un băț în mână și cu un clopot la spate, cucii alergau în prima dimineață după Lăsatul Secului după copii, fete, femei, oameni pe care îi atingeau și adesea îi trânteau. Spre mijlocul zilei, luau în mână câte o nuia de care legau o opincă și urmau alte alergături și alte lovituri la spatele curioșilor care le ieșeau în cale. Seara se adunau și mergeau din casă în casă pentru a face o horă în curte. Cucul alunga prin zgomotul clopotului spiritele rele, fertiliza fetele și nevestele tinere prin atingerea cu opinca, gonea bolile prin arderea fulgilor din glugă”. (Ion Ghinoiu – Panteonul românesc, 2001) Autor: Iulia Gorneanu https://www.facebook.com/iulia.gorneanu?fref=ts
