Astăzi este ziua celui mai năprasnic dintre Sântoaderi, considerat căpetenia acestor personaje mitice cabaline asemănătoare centaurilor. Țăranii îi spun „Sântoaderul cel Mare” sau „Sântoaderul cel Șchiop” și, la fel ca în cazul Filipului cel Șchiop (zeul însemnat al lupilor, cel mai cumplit dintre Filipi) îl consideră conducătorul lor.
Tot ei povestesc că mai demult, când era respectată sărbătoarea cu toate interdicțiile şi obligațiile rituale impuse, Sântoaderii puteau fi văzuți de om. Acum, nu se mai arată pentru că nimeni nu mai crede în ei.
Despre Sântoaderi se spune că ar avea puterea de a purifica timpul şi spaţiul la intrarea în primăvară, „Caii lui Sân‑Toader sunt feciori frumoși, făcuți din feciorii care și-au părăsit iubitele, dar fiecare are coadă și copite”. (Simon Florea Marian).
Etnologul Ion Ghinoiu îi definește drept „semizei care puneau capăt șezatorilor și petrecerilor din timpul iernii”, pe când Otilia Hedeşan îi consideră “morţi neliniştiţi, nesatisfăcuţi sub aspect erotic, vagabonzi peste hotarele vieţii cu moartea, veniţi să-şi caute iubitele rămase în lumea noastră şi grăbiţi ca, la cea mai mică neatenţie a acestora, să le ia, definitiv, cu ei, pentru a-şi asigura liniştea în lumea de dincolo.”
Așa se explică existența unor obiceiuri relaționate cu caracterul postfunerar al sărbătorii, cum ar fi pregătirea și împărțirea colivei, ritual sacrificial închinat inițial unei divinități agrare, preluat de cultul creştin, cu semnificația de pomenire a morţilor.
De astă dată se numește COLIVA LUI SÂNTOADER. O parte din acestă colivă se păstrează în casă, cu credința că ar avea proprietăți tămăduitoare. Se spune că, dacă nu dai nimic de pomană în Sâmbăta Sântoaderului, îți trage dracul caii de coadă.
