Denis-Mihai Borovină nu stăpâneşte bine limba germană, însă a dovedit că știe să cânte. De asta i-a convins foarte repede și pe jurații de la „Germania caută Superstarul” (DSDS), un fel de “Nemții au talent”, ajunsă deja la a 15-a ediție.
În episodul de sâmbătă seara, prezentat de canalul german RTL, românul de 23 de ani a cucerit juriul cu piesa “Happy” al lui Pharrell Williams.
El a cântat și dansat, suficient pentru Dieter Bohlen (fosta jumătate blondă din Modern Talking), ajuns între timp un fel de guru în muzica și televiziunea germană.
Bohlen i-a dat emoții lui Denis-Mihai când l-a oprit in timp ce cânta, însă doar pentru a-i transmite că i-a convins și merge în faza următoare cu patru de “Da”. Laude au venit și din partea Carolinei Niemczyk, care a mărturisit că ”interpretarea lui Denis a făcut-o happy”.
Denis i-a răspuns, în engleză, fericit, "I love you, thank you so much!" ("te iubesc, mulţumesc mult!").
A reacționat si un alt membru al juriului. “Denis face parte din categoria acelor oameni pentru care mă aflu aici. Când îl vezi, îți faci o anumită impresie, însă când deschide gura te cucerșste imediat”, a subliniat Mousse T.
Juriul, din care mai face parte și Ella Endlich, i-a înmânat lui Denis un certificat de Recall, asta înseamnă că românul a depășit faza de casting și va ajunge să cânte într-o ediție live a emisiunii.
“Denis-Mihai este un entertainer înnăscut”, a titrat RTL, despre momentul artistic al tânărului. Interpretarea lui Denis Mihai Borovina poate fi urmărită AICI.