Orchestra Simfonică RTVE, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, organizează un concert omagial dedicat marelui maestru român Sergiu Comissiona (n.r. – 16 iunie 1928, București – d. 5 martie 2005, Oklahoma City, SUA), cel care a condus această orchestră în numeroase ocazii. Un moment sublim, un concert comemorativ la 20 de ani de la dispariția sa. Concertul omagial va fi dirijat de maestrul Tiberiu Soare, avându-l ca solist pe remarcabilul violoncelist Andrei Ioniță.
Inclus în stagiunea 2024/2025 al orchestrei radiodifuziunii spaniole, care aniversează anul acesta 60 de ani de la înființare, RTVE va înregistra concertul extraordinar pentru a fi difuzat în cadrul programului „Los Conciertos” de La 2 și Radio Clásica.
Concertul va avea loc vineri, 30 mai 2025, de la ora 19:30, pe scena Teatrului Monumental, sediul oficial al Orchestrei Simfonice RTVE. Evenimentul muzical al anului în programul ICR Madrid este organizat sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei.
Programul CONCERT OMAGIAL SERGIU COMISSIONA:
Orquestra Simfonică RTVE
Tiberiu Soare, dirijor
Andrei Ioniță, solist
George Enescu
Rapsodia nr.2 în Re Major, op.11 nr.2
Antonin Dvořák
Concert pentru violoncel și orchestră în Si minor, op.104, Solist Andrei Ioniță, violoncel
Alexandru Borodin
Simfonia nr. 2 în Si minor
Sergiu Comissiona, unul dintre cei mai dinamici, sensibili și experimentați dirijori ai timpurilor noastre
Născut la București într-o familie de muzicieni, Sergiu Comissiona a început să studieze vioara la vârsta de cinci ani. Pe când era încă adolescent, el a devenit violonist în Ansamblul de Stat al României. La vârsta de 17 ani, a debutat ca dirijor, iar înainte de a împlini 30 de ani, era dirijorul principal al Operei Române de Stat.
În lunga sa carieră, a dirijat toate ansamblurile simfonice importante, în spectacole aclamate pe scară largă pentru ardoarea interpretativă, simțul muzical și disciplina orchestrală. A condus, printre multe altele, filarmonicile din New York, Berlin și Londra, simfoniile din Boston, San Francisco și Pittsburgh, precum și orchestrele din Philadelphia, Cleveland și Suisse Romande. A fost o prezență binevenită la cele mai prestigioase festivaluri internaționale. A triumfat la Tanglewood, Saratoga, Aspen și Wolf Trap.
- Prima sa colaborare cu Orchestra Simfonică RTVE datează din 1968. După ce a fost numit dirijor titular, maestrul Comissiona a devenit popular prin sutele de concerte difuzate de televiziunea de stat de la Teatrul Monumental.
- A combinat această funcție cu cea de titular al Filarmonicii din Helsinki. Între 1978 și 1982, a fost director muzical al American Symphony Orchestra. De asemenea, a deținut funcția de director muzical al Haifa Symphony Orchestra din Israel, Houston Symphony Orchestra, Göteborg Symphony Orchestra din Suedia și Hilversum Radio Philharmonic Orchestra din Olanda.
- Un artist prolific, discografia sa abundentă a fost înregistrată de către cele mai prestigioase case de discuri, conducând cele mai bune orchestre și soliști. La Madrid a interpretat, a prezentat în premieră și a înregistrat cu o generozitate lăudabilă multă muzică spaniolă.
- Brotons, Rebullida, Martínez Espinosa sau Llanas au fost unii dintre compozitorii ai căror muzică a fost dirijată sub bagheta magistrală a lui Comissiona. De exemplu Nopți în grădinile Spaniei de Manuel de Falla, pe care a înregistrat-o în 1970, la Geneva, dirijând Suisse Romande și cu o splendidă Alicia de Larrocha.
- În 1999, a fost numit Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor de către ministrul francez al culturii și investit cu titlul Doctor Honoris Causa de către Conservatorul New England din Boston.
- A fost un susținător fervent al educației muzicale și a fondat Concursul național pentru tineri dirijori americani al Orchestrei Simfonice din Baltimore (1970-1984), al cărei dirijor principal a fost. Activitatea sa fructuoasă cu această orchestră a fost caracterizată de programele sale inovatoare, de performanțele sale răsunătoare și de răspunsul entuziast al publicului.
Tiberiu Soare, Doctor în muzică și dirijor din 1999
Tiberiu Soare este absolvent al Universității Naționale de Muzică București, avându-i printre profesori pe Ludovic Bacs, Petru Andriesei și Horia Andreescu. În anul 2018 obține titlul de Doctor în muzică, prezentând teza „Tragedia lirică Oedipe de George Enescu, O perspectivă dirijorală”, avându-l ca îndrumător pe Prof. Univ. Dr. H.C. Dan Dediu.
Din anul 2003, colaborează frecvent cu Universitatea Națională de Muzică București, Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, catedra Dirijat de orchestră în calitate de Cadru Didactic Asociat iar între anii 2018-2023 în calitate de Conf. Univ. Dr.
- În mai 2018 Casa Regală a României i-a acordat lui Tiberiu Soare distincția Ordinul Coroana României în Grad de Ofițer. În anul 2024 Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România i-a acordat Premiul de Excelență pentru interpretarea Tragediei Lirice Oedipe de George Enescu.
- Tiberiu Soare își desfășoară activitatea ca dirijor din 1999, colaborând de-a lungul timpului cu numeroase filarmonici și teatre de operă. Din 2003 este Dirijor al Ansamblului de Muzică de Avangardă “Profil.”
- În 2007 a contribuit la înființarea Studioului Experimental de Operă și Balet „Ludovic Spiess”, inițiind activitatea acestui Serviciu din subordinea Operei Naționale București în calitate de Coordonator.
Tot în cadrul Operei Naționale București a fost numit de-a lungul timpului și în funcții de conducere precum:
- Manager Director General Interimar (2016), Director General Adjunct (2018), Director Artistic (2021). Între 2012 și 2015 a fost Dirijor Principal al Orchestrelor și Corurilor Radio România iar din 2020 până în 2024, artistul a ocupat funcția de Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat din Sibiu. Tiberiu Soare își desfășoară activitatea la pupitrul Operei bucureștene din anul 2005.
Tiberiu Soare, despre seara dedicată memoriei Maestrului Sergiu Comissiona
„Sunt onorat și fericit să particip, alături de violoncelistul Andrei Ioniță, la Concertul Orchestrei Simfonice RTVE de la Madrid, din seara zilei de 30 Mai 2025. Seara este dedicată memoriei Maestrului Sergiu Comissiona, de la a cărui dispariție se împlinesc 20 de ani.
Programul serii este alcătuit astfel încât muzica lui George Enescu să intre în rezonanță cu lucrări din repertoriul universal, arătând astfel că Muzica nu cunoaște granițe. Sau vârstă: creațiile lui Dvořak sau Borodin nu se vor demoda niciodată, asemenea splendidei «Rapsodii în Re Major» a celui mai mare compozitor român”, a mărturisit dirijorul Tiberiu Soare.
Pe plan internațional activitatea artistului a constat în colaborări cu numeroase ansambluri de prestigiu, precum:
London Philharmonic Orchestra, Kammer Ensemble N (Stockholm), Musica Vitae Chamber Orchestra (Suedia), Osaka Chamber Symphony Orchestra (Japonia), Bad-Reichenhaller Orchester (Germania), Teatrul Național de Operă și Balet “Maria Bieșu” din Chișinău, Orchestra Radio din Sofia, Orchestra Filarmonicii din Atena, „Bedrich Smetana” Philharmonic Orchestra (Zlin, Cehia), Orchestra Radio Praga, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică de Stat din Izmir (Turcia), Korean National Ballet (Seoul, Coreea de Sud), RTÉ Orchestra (Dublin, Irlanda).
Violoncelistul Andrei Ioniță: „Muzica se dezvoltă magic și curge spre public, unde vorbește direct sufletului”
Andrei Ioniță s-a născut în București în 1994. A devenit mai întâi student al lui Ani-Marie Paladi și mai târziu al profesorului Jens Peter Maintz la Universitatea de Arte (UdK) din Berlin. În 2015, a câștigat Medalia de Aur la renumitul concurs internațional Ceaikovski. A devenit laureat al concursurilor ARD, Hachaturian și Feuermann.
Din 2016 până în 2018, BBC din Londra i-a acordat titlul de „New Generation Artist”, ceea ce i-a promovat popularitatea în Marea Britanie. Urmare a acestui fapt, Andrei Ioniță a susținut spectacole cu BBC Philharmonic Orchestra, Bournemouth Symphony Orchestra, Royal Scottish National Orchestra și Royal Philharmonic Orchestra.
Andrei Ioniță: „Cu mare bucurie vin pe scena madrilenă pentru prima dată”
Andrei Ioniță a colaborat cu numeroase orchestre europene, printre care Filarmonica din München, Filarmonica din Dresda, Orchestra Tonhalle din Zürich, Orchestra Simfonică Națională Radio din Polonia, Orchestra Filarmonicii din Londra, Filarmonica de Stat din Nürnberg, Filarmonica Cehă și multe altele. Măiestria sa muzicală l-a condus în turnee în SUA, unde cântă cu orchestrele simfonice din Chicago, Detroit, Milwaukee, San Diego și Grand Rapids.
A colaborat cu dirijori renumiți precum Lawrence Foster, Herbert Blomstedt, Paavo Järvi, Cristian Macelaru, Manfred Honeck, Joanna Mallwitz, Sylvain Cambreling, Kent Nagano, Michael Sanderling, Sascha Goetzel și Jonathan Bloxham.
„În compania minunatei Orchestre Simfonice RTVE și a maestrului Tiberiu Soare, în cadrul unui concert deosebit, dedicat amintirii unei mari personalități muzicale a scenei românești și spaniole. «Concertul pentru violoncel și orchestră» de Antonin Dvorak este una dintre cele mai îndrăgite lucrări ale repertoriului violoncelistic, plină de virtuozitate si calități rapsodice, care sper să încânte și inimile ascultătorilor concertului nostru din data de 30 mai”, a declarat, la rândul său, solistul Andrei Ioniță.
Talentul excepțional al lui Andrei Ioniță îl face un interpret versatil de muzică de cameră Este adesea invitat în săli de concerte și festivaluri de talie mondială din lumea muzicii clasice. În primul său album solo „Oblique Strategies”, Ioniță prezintă o premieră mondială de Brett Dean alături de piese de Bach și Kodály. Interpretările sale creează o gamă imensă de timbre, registre și tehnici care pun în valoare violoncelul.
„Instrumentul va găsi în cele din urmă muzicianul căruia îi este destinat”, mărturisește franc Andrei Ioniță. Muzicianul cântă la un violoncel creat de Filippo Fasser din Brescia, Italia.
Mai multe informații despre concertul omagial Sergiu Comissiona și bilete : Entradas para Eventos del Teatro Monumental en MADRID, 30/05/2025 19:30
Sursă foto: ICR Madrid