Un hotel din Viena a avut o inițiativă inedită de a readuce la viață concertele în aer liber, dar respectând toate măsurile de siguranță ce se impun.
Abandonat de câteva luni în lipsa turiștilor, hotelul a încerca readucerea la viață a locației: și-a transformat camerele în balcoane la operă și a invitat o orchestră să cânte în curtea interioară, precizează AFP.
Orchestra de corzi împreună cu doi soliști de operă au performat pentru oamenii care urmărea evenimentul de la geamurile camerelor puse la dispoziție de administratorii hotelului Zeitgeist.
Concertul a fost vizionat de cei care au închiriat cele peste 40 de camere ale hotelului și au recompensat atât dirijorul, cât și soprana Monika Medek cu aplauze îndelungate aducându-și astfel aminte de vremurile când se puteau bucura de astfel de evenimente fără nicio restricție.
Directorul hotelului, Andreas Purtscher a declarat pentru AFP că a fost nevoie de doar trei zile pentru a vinde toate biletele spectacolului ”de la fereastră”.
Clienții au fost încântați de inițiativă și au declarat că s-au bucurat de câteva momente ce aduc a ”noua normalitate”, dar au acordat această șansă artiștilor să performeze așa cum erau obișnuiți.
Încă din mijlocul lunii aprilie Austria a început ridicarea restricțiilor și redeschiderea economiei, dar nu permite adunări mai mari de 100 de persoane.
Artiștii s-au trezit peste noapte fără nicio posibilitatea de a câștiga vreun venit. Directorul hotelului intenționează să organizeze cel puțin încă 3 evenimente în următoarea lună.
Hotelurile din Viena abandonate în urma declanșării pandemiei speră să revină la viață, iar autoritățile locale anunță că ar urma să fie ocupate în proporție de 10% în iunie ca urmare a ridicării restricțiilor de călătorie în Europa.