E riscant să ai prieteni vechi, că ăştia şi-o zic drept în faţă, fără să te menajeze.
Aşa, ăştia mai recenţi sînt mai reticenţi, pana mea, pînă se învechesc şi ăştia şi-ncep să ţi-o dea şi ei de să nu te vezi.
Pe mine un prieten de-al meu pe care nici nu mai ştiu de cînd îl ştiu m-a făcut vrăjitoare şi mi-a prezis c-or să se inventeze special pentru mine măturile care se încarcă de la soare, ca să merg io pe ele.
Şi c-o s-o sfîrşesc rău de tot dacă o să continuu să fiu rea.
I-am zis că-mi convine, numai să se găsească cineva care să pună mîna să le inventeze.
“Tu tre să mergi doar cu mătura, ar trebui să ai interzis la metrou”.
Personal, am luat-o ca pe un compliment şi am trecut la etapa următoare şi m-am gîndit că şi vrăjitoarele alea de se duce lumea la ele să le ghicească sau să le descînte sau să nu ştiu ce să le mai facă ar trebui să meargă şi ele tot pe mătură, nu cu merţanu, să aibă pălării d-alea cu moţ luuuuung şi cu boruri largi şi să n-aibă decît un dinte în gură.
Vrăjitoarele astea care se laudă că-s vrăjitoare nu-s vrăjitoare.
Sînt nişte pseudovrăjitoare.
Ce vrăjitoare e aia care aleargă după bani?
Vrăjitoarele adevărate nu aleargă după bani.
Vrăjitoarele adevărate locuiesc în case de turtă dulce, nu în palate cu turnuleţe roz. Vrăjitoarele adevărate fac “aaaaaa-hahahahaha” într-un mod înfiorător şi au degete noduroase şi unghii lungi.
Vrăjitoarele adevărate sînt, la bază, nişte bunăciuni care pot să se prefacă în urîciuni pentru o cauză nobilă: s-o omoare pe Albă ca Zăpada, ca să rămînă doar ele cele mai frumoase din regat.
Vrăjitoarele adevărate mănîncă copii, nu pulpe de pui la grătar.
Vrăjitoarele adevărate învîrt în ceaune cu lichide dubioase din care iese fum negru, nu fac parade de prost-gust pe la tribunale.
Vrăjitoarele adevărate nu stau ele să se certe cu Zăvorancele pe stradă. Zăvorancele ar trebui să se certe cu ele pe stradă!
Nimic nu ştiu vrăjitoarele astea.
Şi, oicum, eu prefer vrăjitoarele adevărate, nu chinezăriile astea de-acum.
