Am primit pe mail o invitaţie de la un băiat care organizează cursuri de self-esteem. A zis că, dacă vreau, să mă duc şi eu, să-mi arate el cum e cu self-esteem-
ul ăsta. Adevăru e că selfistimul meu e foaaaaarte şifonat.
Şi un alt adevăr: că pot să-i dau io lui lecţii de selfistim, că şi io pot să-nşir bull-shit pe bandă rulantă şi să pară că-s inteligentă şi le am.
Paradoxal, eu şi selfistimul meu şifonat ne-nţelegem foarte bine.
Băiatul ăsta care organizează aceste cursuri zice că aş putea să fac lucrurile mai bine dacă mă duc la cursul lui.
Că m-aş simţi mai bine pe interior.
C-aş face mai bine la job. Să fiu un om mai bun pentru societate. Ȋţi dai seama, că societatea m-aşteaptă pe mine să fiu mai bună!
Societatea stă în îndreptarea selfistimului meu.
Cînd ies pe stradă, îmi strigă societatea “heeei, l., arăţi bine azi, cu selfistimul ăsta călcat la dungă!
Abia am aşteptat să te întorci la mine! Acuma fii un om mai bun pentru mine, da?”
N-am nici un chef să mă calc la selfistim.
Ba o să organizez eu un curs, care o să aibă un succes mai mare decît cursul lui: “Cum să-ţi şifonezi selfistimul”.
ştiu eu nişte clue-uri senzaţionale, pot să pun pariu că nu ţi-ar fi trecut prin cap.
Nu ţi le spun de-acum, că, na, stric farmecu şi interesu, dar dacă vii la cursul meu, s-ar putea să ieşi mai victorios decît din cursul băiatului ăstuia.
Pentru că nu e puţin lucru să umbli cu selfistimu şifonat şi să-ţi mai şi placă.
Adică să n-ai nici o problemă. Chiar nici una.
Mă gîndesc de multe ori că pe stradă umblă numai oameni cu un selfistim aparte.
Şi au energie bună şi nu sînt deloc debusolaţi şi sînt echilibraţi şi aşa.
Că numai eu stric echilibrul prin simplul fapt că ies pe stradă, printre oamenii ăştia minunaţi.
Ȋţi dai seama că lor li se adresează acest curs: oamenilor echilibraţi şi buni şi fără probleme şi cu energie bună.
Nu e drept să fie aşa!
Ei, lasă că te-nvăţ io, măi, omule bun de pe stradă, cum să te şifonezi la selfistim.
Să ai şi tu o problemă - două acolo, să nu zici c-ai trecut degeaba prin viaţă.
O să-mi deschid şi un birou, cu ghişeu, ca la stat, şi o să scriu deasupra ghişeului: “Şifonări selfistim”.
Tu, omul echilibrat şi bun de pe stradă, o să intri, la început timid, în dreptul cutiuţei unde stă ghieşul meu şi o să întrebi cu o voce scăzută, dar demnă: “nu vă supăraţi, aici se şifonează selfistimuri?”,
“da, cît de şifonat vreţi să fie?”,
“doar un pic de şifonat”,
“ok, păi faceţi aşa şi aşa şi o să aveţi un self istim doar puţin şifonat”,
“mulţumesc mult, cît vă datorez?”
“cît vă lasă inima, da să ştiţi că nu vă dau bon fiscal, că eu fac evaziune.
Face parte din selfistim”.
Şi o să mă priveşti cu admiraţie şi recunoştinţă şi o să-mi dai mulţi bani.
Şi eu o să fiu foarte mîndră.
Sper să nu mă fac bine la selfistim cu ocazia asta.
