O cercetare a Universității din Missouri (Columbia), bazată pe raportări financiare din ultimii zece ani, arată că profiturile sunt afectate mai mult de calitatea știrilor decât de cheltuielile cu tirajul, publicitatea și alte elemente ale unei afaceri.
Cu cât ești dispus să investești mai puțin în redacție și resurse umane, cu atât știrile vor deveni mai proaste din punct de vedere calitativ și vor fi pierduți mai mulți bani, apreciază Esther Thorson, profesor la universitatea amintită.
Cercetătorii au elaborat un model matematic pentru a arăta cum ar putea media să își reorganizeze cheltuielile, astfel încât fondurile pentru investiții în redacție și în publicitate să fie mai mari, iar cele pentru distribuție și tiraje să fie reduse.
Practica a aratătat că publisherii din întreaga lume au apelat la reduceri de personal, în efortul de a micșora cheltuielile. Numărul disponibilizărilor în domeniul media a crescut cu 88% de la începutul acestui deceniu.