Nu poți să simți, să trăiești și să respiri cu adevărat istoria fără să ai, genetic, înlăuntrul tău, sămânța acestei chemări. John Florescu , producător american de origine română- fiul istoricului Radu Florescu şi descendent al unei vechi familii boiereşti din Ţara Românească- este prins iremediabil într-o poveste de viață și de istorie.
Ultimul său documentar ,,Regele Mihai: Drumul catre casă”, a fost difuzat pe History în 24 octombrie 2021, chiar cu o zi înainte de a se împlini un veac de la nașterea ultimului Rege al românilor, Regele Mihai I. John Florescu vine diseară la Marius Tucă pentru a vorbi despre provocările din spatele ultimului său documentar, despre viața în exil a Regelui Mihai, dar și despre întâlnirea cu Majestatea-sa.
Și de la acea parte a istoriei care te fascinează, trecem la câteva accidente ale istoriei: politicienii noștri de astăzi. Marius Oprea ne spune de ce consideră că ,,la umbra piramidelor, Iohannis și-a săpat groapa.” Cum comentează istoricul ,,flexilizarea” de pe scena politică românească? Va reuși Herr Iohannis să-și ducă mandatul prezidențial până la capăt? Trăiesc românii o luptă nedreaptă, dusă până la limita inegalității, între democrație și moarte?
La rândul său, gen. (r) Silviu Predoiu analizează, împreună cu jurnalistul Marius Tucă, cât de sigură – medical, politic, social- mai este România de astăzi? Ce crede, ca de la general la general, despre varianta Ciucă premier? Care este feedback-ul primit în urma lansării proiectului ,,România, implică-te!”?
La Aleph News și pe alephnews.ro: ,,Simţ enorm şi văz monstruos” (I.L. Caragiale)