Ed Stafford revine pe Discovery cu un nou sezon de "Supraviețuire extremă"

14 Iun 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Ed Stafford revine pe Discovery cu un nou sezon de

În sezonul doi al emisiunii Supravieţuire extremă cu Ed Stafford, Ed porneşte singur în noi misiuni, fără niciun fel de ajutor, în câteva dintre cele mai ostile medii de pe glob. De fiecare dată, are asupra lui doar un telefon pentru situații de urgență, o trusă medicală de prim-ajutor și camera cu care își filmează aventurile.

 

Filmat în cele mai izolate locuri de pe Pământ, de la nisipurile aride și stâncoase din Deșertul Gobi (Mongolia), până în junglele tropicale din Guatemala și întinderile de tufișuri mărunte din Namibia, Ed își propune nu doar să supraviețuiască în fiecare dintre aceste locuri, ci și să ducă o viață fără griji.

 

După ce a parcurs integral pe jos lungimea fluviului Amazon, într-o călătorie incredibilă de 860 de zile și după ce a petrecut singur 60 de zile pe o insulă pustie, având la el doar camera de filmat, Ed Stafford se întoarce acum punându-şi din nou viața în pericol şi demonstrând că e capabil să supraviețuiască în absolut orice tip de mediu.

 

Urmăreşte premiera noului sezon duminică, 19 iunie, de la ora 21:00, pe Discovery Channel.

Ed Stafford 6

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră