Gata! M-am hotărît!
Fac un experiment fără precedent în univers: vreau să reproduc întocmai situaţiile din reclame, în viaţa de toate zilele.
Prin urmare, ce am eu de gînd să fac prima şi prima oară, în primul şi primul meu experiment: vreau să-mi chem o prietenă acasă, ea să fie tristă din start şi să aibă o cămaşă pătată în mînă.
Aşa, de la uşă.
Eu o să-i deschid şi o să fiu puţin surprinsă c-o văd şi o să-i zîmbesc fals şi o să-i spun “bunăăăăă”, foarte, foarte fals.
Eu trebuie să arăt impecabil, că doar sînt în casă la mine şi toţi oamenii arată impecabil în casă la ei, am o cămaşă albă, impecabilă, frumos băgată-n pantalonii mei impecabili, am machiaj impecabil, păr impecabil şi zîmbesc impecabil, atunci cînd îi deschid uşa tristei ăleia, cu părul răvăşit şi cu cămaşa pătată-n mînă.
Ah! Era să uit! Cînd îmi vine prietena, eu trebuie neapărat să am pe masa din bucătărie un detergent maaaaare, lichid.
Prietena mea, n-o să mă întrebe dacă am ceva de băut rece prin frigider că moare de cald sau ceva, pentru c-o să-mi arate cămaşa aia şi-o să-mi spună, răvăşită, “am încercat cu toţi detergenţii dar nimic n-a mers”.
Eu, impecabilă şi zîmbitoare, o poftesc în bucătăria mea, unde zace pe masă …. Tan taneee…. DETERGENTUL!
“Ai încercat cu ăsta?”, am s-o întreb, impecabilă şi zîmbitoare şi părul o să-mi stea foarte bine cînd o s-o întreb asta şi ea, cu o mină tristă şi neîncrezătoare, o să-mi spună că nu.
Eu am să-i torn DETERGENTUL direct pe pată, am să şterg cu căpăcelul pata de vin roşu de pe cămaşă şi apoi am s-o bag în maşina de spălat, de unde am să scot I-ME-DIAT!, cămaşa curată şi uscată pe deasupra!
Prietena mea, brusc, o să zîmbească şi o să fie foarte fericită şi uimită.
O fericire uimită, da.
O fericită surprinsă de cîte pot eu să fac cu ajutorul…. Tan-taneeee…. DETERGENTULUI!
Aşa.
Şi pe urmă, aşa, în picioare, în bucătărie, fără s-o mai invit în casă sau să se inoculeze ea, că doar sîntem prietene şi n-are nevoie de invitaţii speciale, am să-i dau… tan-taneeee…../ DETERGENTUL şi ea o să plece fericită, cu DETERGENTUL în mînă şi cu cămaşa, desfăşurată, aşa, din care or să iasă stele.
(P-asta nu ştiu cum o s-o fac, o să mă mai gîndesc).
O altă situaţie de viaţă pe care vreau s-o reproduc e aia cu copiii în parc, care cad şi se lovesc la genunchi şi fac buba.
Dar eu, eu…. EU, care sînt mereu pe fază, am întotdeauna la mine…. tan-taneeee….. BANEOCINUL!
Dar ştii cum îl scot?
Fiică-mea, cade, se loveşte rău de tot da nu urlă cum face ea de obicei, de s-aude pînă-n cosmos, se strîmbă doar puţin şi eu, mă-sa, atotputernică, bag direct mîna-n geanta mea în care, de obicei, nu găsesc niciodată nimic din prima, dar nimic, niciodată, nimic, nimic, ei bine, în situaţia dată de viaţă, am să bag mîna-n geantă şi, din prima, dar din prima, da?, deci din prima, am să scot…. tan taneeee…
BANEOCINUL!
Pe care am să i-l presar zîmbitoare pe rana sîngerîndă, ca să nu se infecteze şi fiică-mea nici nu urlă şi nu chirăie şi nu face ca toate alea!
Nuoooo!
Dimpotrivă! O să rîdă toată, cu gura pînă la urechi, în timp ce BANEOCINUL curge peste rană cu încetinitorul (am să văd şi p-asta cum o s-o rezolv, cum pana mea o să curgă BANEOCINUL ăla cu încetinitorul pe rană, dar am s-o fac).
Mai am şi alte situaţii de viaţă. Poate fac un serial.
