Am văzut pe un site mai multe posturi de yoga car, cică, ajută să lupţi eficient împotriva insomniei.
Cum sufăr de insomnie cronică, m-apuc de treabă.
Ȋmi iau izoprenu şi-l pun pe jos. Am făcut pasul unu.
Urmează pasul doi.
Mă întind pe izopren şi urmez instrucţiunile de pe site.
Trebuie să mă relaxez foarte rău. atît de rău, încît să nu mai am nici un gînd în cap. Inspir adînc şi mă relaxez, căutîndu-mi liniştea interioară.
Vreau să mă conectez cu sinele meu interior, pe care l-am lăsat de izbelişte de o foarte mare bucată de timp.
O voce piţigăiată îmi întrerupe Salabhasana:
“Mami, ce faci acolo? Mi-e sete. Vreau apă”.
Expir şi-i spun iritată că să se-nveţe să-şi ia singură apă, că e destul de mare şi că poate să facă lucruri de una singură.
Mă ambalez, în timp ce vorbesc şi trec la ideea următoare, afirmînd iritată că nu sînt sluga ei şi că, de fapt, nu sînt sluga nimănui.
Dacă s-a-nţeles.
Urmează nervi şi chirăieli care mă determină să mă ridic nervoasă de izopren, să fac doi paşi şi să-i dau naşpetei apa.
Ne reechilibrăm energetic după o şedinţă luuuuungă de pupături şi asigurări de iubire.
Gizăs!
Deci să reîncepem.
Executăm programul întrerupt de Salabhasana.
Ne întindem pe izopren şi ne prefacem că n-auzim rîsetele înfundate ale plodului.
“Du-te de-aici”, mă adresez creştineşte, “vezi dacă s-a-ncărcat tableta, lasă-mă şi pe mine singură o juma de oră”.
Mă relaxez întinzîndu-mă din nou pe izopren.
“Aaaaaaaaa, mama mea nu mă iubeşte! Vreau altă mamăăăăăăăă! Aaaaaaaaa!”.
Ştiu ce fac. O ignor.
Deci o ignor şi fac salabhasana pentru tratarea pe cale naturistă a insomniei mele cronice.
“Inspiraţi adînc”…..
“Aaaaaaaaaaa. Vreau altă mamă! Mama asta nu e bună!!!! Aaaaaaaaa”
Expiraţi încet. Inspiraţi încet şi simţiţi cum vi se umplu plămînii cu aer.
Relaxaţi-vă”.
“Aaaaaaaaaaaa! Sun la Protecţia Copiluluuuuuuuuuui”.
“Ia telefonul meu şi sună mai repede!”
“Aaaaaaa! Mama mea nu mă iubeşte!!!!!!”
Gizăs Craist!
Revin la poziţia care m-a consacrat.
O iau în braţe, o pup şi o asigur de toată iubirea mea. că, de fapt, dacă mă gîndesc mai bine, numai pe ea o iubesc din toată lumea asta şi e oxigenul meu şi bla
şi bla şi bla”.
Apoi mă adresez cu umilinţă: “lasă-mă şi pe mine, iubita mea, să fac nişte asane.
E foarte important pentru mine. M-ajută să dorm mai bine. Hai să facem împreună.”
Trec la următoarea postură. Supta Baddha Konasana.
“Ȋntindeţi-vă pe spate şi lăsaţi-vă mîinile relaxate pe lîngă corp”.
“Mami, ce tre să fac acum?”
“Să te întinzi pe spate şi să nu vorbeşti nimic”.
“Bine, mami”.
“Şi asta-i vorbă. Ei spun să nu vorbeşti nimic-nimic”.
“Nimic-nimic? Pentru cît timp? Eu nu pot să nu vorbesc nimic-nimic”.
“Lipiţi-vă tălpile una de cealaltă, fără să presaţi. Acoperiţi-vă ochii cu ceva care să blocheze lumina.
Inspiraţi adînc şi relaxaţi-vă”.
“Mami, şi te ia somnu dacă faci asta?”
“N-avem voie să vorbim”
“Bine, mami, nu mai vorbesc nimic”.
“Rămîneţi în această poziţie timp de cinci minute, încercînd să vă goliţi mintea de gînduri”.
“Mami”
(Mrrrrrrrr!) “Da, iubita mea”
“Mi-a plăcut azi la Antipa! Cel mai mult mi-a plăcut în peşterea aia.
Şi.. şi elefantu ăla uriaaaaaaş şi scheletu ăla de dinozaur care te mănîncă acuuuumaaaa”.
Ȋmi bag picioarele-n ea de yoga!
