Azi e Ziua Dorului. Genial. Aşa mai vii de-acasă.
Numai Ziua Dorului nu mai fusese.
Oricum, de Ziua Dorului, remarc cu stupoare c-am ratat Ziua Zonelor Umede, care e pe la sfîrşitul lui martie.
De Ziua Dorului, nu mi-a fost dor de nimic. Şi de nimeni.
Ziua Dorului am petrecut-o într-un oarecare sictir existenţial.
O plictiseală ontologică. Deci de Ziua Dorului m-am plictisit.
Am vrut să mă duc la un film de Ziua Dorului dar mi-a fost lene să mă mişc.
Mi-am economisit cîte mişcări am putut.
Şi am vorbit extrrrrem de puţin. NU mi-a fost dor să vorbesc.
Nu mi-a fost dor să mă mişc. M-a pus fi-mea să-i citesc un film subtitrat. Asta e cam tot ce-am vorbit azi.
Urăsc filmele subtitrate pe care trebuie să le citesc cu voce tare!
Cînd e Ziua Filmelor Subtitrate pe care trebuie să le citeşti cu voce tare, ca să ştiu, să ies, să protestez?
Nu-mi place să vorbesc, e adevărat.
Pledez pentru învăţareea copilului să citească încă din maternitate.
O să fac şi o petiţie online pe tema asta: “semnează şi tu pentru învăţarea copilului să citească încă din maternitate!”
Să-şi citească singur, mama lui!
Şi Ziua Plictiselii cînd e? Vreau să fie Ziua Plictiselii în fiecare zi.
Vreau să fie Ziua Plictiselii luni şi marţi şi miercuri şi mereu.
Şi Ziua Internaţională a Sictirului Ontologic.
Şi Ziua Internaţională a Amabilităţii între Oameni.
Azi, în sfîntă Zi a Dorului, a dat una peste mine pe stradă.
I-am răspuns cu o amabilitate care nu poate fi reprodusă aici.
De ce ţi-a fost dor în Ziua Dorului? Că mie nu mi-a fost dor de nimic.
Ba nu, mint. Mi-a fost dor. Mi-a fost dor de primul meu telefon mobil.
O cărămidă mare, pe care mi-au furat-o într-un autobuz.
Timp de o secundă mi-a fost dor să mai fumez. Stai să mă mai gîndesc.
Mi-a fost dor de un buchet enorm de margarete dar mi-am amintit ce-am citit, că florile tăiate nu mai au aură, ele sînt deja moarte, astfel că m-am abţinut de la margarete.
Ȋn rest, să zic aşa, nu prea am nostalgii. Deci nu am doruri aşa, de substanţă. Nostalgiile sînt stupide.
Nostalgiile sînt dovada clară a tembelismului.
Plus c-am citit că, dacă eşti nostalgic, deci dacă ai doruri, somatizezi cu rinichii. Pana mea!
Versul ăla ar fi trebuit să fie “Mai am DECȊT un singur dor”. Era mai de efect.
