Bingingu e ceva foarte kinky, inaccesibil.
Dacă te uiți la reclama aia cu bingingu, înțelegi imediat:
1) c-ai trăit degeaba pîn-acum, dacă n-ai făcut binging,
2) mai ales că n-ai avut binging nelimitat,
3) că ești de căcat dacă nici măcar nu te interesează să faci binging, limitat sau nu,
4) că, băăăăi, puștimii din ziua de azi numai la binging îi stă mintea!
(„Abia aștept să fug de acasă ca să fiu liberă să fac binging cu prietenul meu!”)
Îmi și imaginez cum e să fii mama unei adolescente care face binging cu prietenul ei. Trebuie să-mi fac mai întîi o schiță, să-i fac educație de binging nelimitat fetei mele.
„Draga mea, ești destul de mare, cred c-a venit momentul să vorbim despre binging”.
Și apoi să urmeze o oră de curs de binging, urmat de zece minute de pauză, urmată de a doua oră de binging.
La sfîrșit, o pun să-mi pună întrebări și, dac-a avut și alte nelămuriri, să mă-ntrebe.
Și ea să vină cu întrebări pertinente, din care să reiasă că toată mintea ei a fost în cu totul altă parte în astea două ore cît am tocat eu.
„Dar chiar trebuie să am grijă mereu să am baterie la telefon, mami?”
„Păi bineînțeles, iubita mea, altfel cum să faci binging nelimitat?”
„Și trebuie să-mi pun și husă la telefon???? E musai???”
„Ai reținut bine. Trebuie să ai mereu o husă la telefon.
Binging fără husă la telefon nu există așa ceva! Clar! Să ai mereu o husă la telefon, să nu zică nimeni că te-a luat valul bingingului și tu n-ai avut husă la telefon.
Și încărcător! Neapărat să ai încărcător la tine! Să nu te prind fără încărcător la tine!”
Cursurile de binging trebuie să urmeze toată viața.
Ca mamă, trebuie să fii foarte atentă cu cine face binging fiică-ta.
Nu cu orice golan și nu cu orice telefon, că-și strică ochii.
Golanul trebuie să fie băiat serios și trebuie să-i vezi părinții.
Să te uiți în ochii lor, să vezi cine l-a crescut, cu cine seamănă, ce ADN are din familie, ce fel de binging a făcut, la viața ei, familia lui.
Bingingul nu se face oricum și cu oricine.
Bingingul e o treabă foarte serioasă. Faci binging cu știință, cu cap, cu creier, nu așa, oricum.
Pe la cincizeci și ceva de ani, poate mai încolo, intervine un fenomen natural care se numește binging-pauză și presupune pierderea interesului pentru binging.
Să nu se impacinteze nimeni. E ceva normal.
În fond, cît timp vrei să faci și tu binging? Binging, binging, toată ziua binging!
Mai lași bingingul laoparte și mai pui și tu mîna pe o carte.
Mai întîi cartea și pe urmă bingingu! Ai timp tot uichendu să faci binging!
Vezi cu cine faci binging, că s-ar putea să te arzi și atunci trebuie să te duci la doctor. Poate-ți intră prea în creier un film sau o replică sau o coloană sonoră dintr-un film și atunci ce faci? Ă?
Deci atenție! Puștimea din ziua de azi e atît de concentrată pe binging, încît trebuie să fim foarte atenți.
Să belim ochii și urechile, să le controlăm telefoanele. Să știm mereu cu cine fac binging copiii noștri.
Bingingul e o treabă serioasă și are implicații emoționale și sociale.
Bingingul te face om dar te și doboară. Ca om.
