Cred că, atunci cînd mama lui Benedict Popescu a descoperit că e gravidă, l-a anunţat bucuroasă pe soţul ei şi tatăl lui Benedict.
Apoi s-au aplecat foarte serios asupra numelui pe care-l va purta, în această lume mică şi rea, copilul lor cel abia conceput.
“Cum, oare, să-l cheme pe copilaşul nostru?”, cred c-a întrebat tatăl lui Benedict.
La care mama lui Benedict a răspuns fără ezitare:
“Eu de cînd eram eu mică am visat c-o să am un băiat pe care o să-l cheme Benedict”.
“Prea bine, soţioara mea cea mult-iubită! Benedict fie-i numele!”
Şi Benedict i-a rămas numele copilului.
“Mă numesc Benedict Popescu şi am ca talent să cînt la teremin”
Copilul Benedict a crescut mare, pentru c-a păpat tot la micul-dejun şi la prînz şi la cină şi asta în mod repetat, chiar zilnic, m-aş risca să spun.
Benedict cred că sare sprinten de şaizeci de ani la momentul actual.
Benedict cîntă la teremin, un instrument muzical brevetat în 1928 de profesorul rus Leon Theremin.
Practic, tereminul (sau “eterofonul”) e primul instrument muzical electronic din lume.
Contine oscilatoare de radiofrecvenţă şi două aşa-numite antene metalice, care, de fapt, funcţionează ca nişte plăci de condensator, care simt poziţia mîinilor interpretului fără ca acesta să le atingă.
Cu una dintre mîini poate fi controlată înălţimea sunetului, prin modificarea distanţei faţă de una dintre antene.
Cu cealaltă, e controlată amplitudinea.
Ca să-ţi faci o idee, am făcut şi un filmuleţ cu domnul Benedict.
Sună cam ca un extraterestru drogat. Tereminul, nu domnu Benedict!
Acuma
Lumea e tîmpită de cap din cauza tereminului lu domnu Benedict
Să revenim asupra domnului Benedict Popescu, care, pe lîngă numele lui extraordinar de senzaţional,
merge în fiecare zi în Lipscani, unde încîntă audienţa trecătoare prin zonă, interpretînd frumoase melodii la eterofon.
Mulţi dintre trecători se opresc, puţin şocaţi dar îşi revin şi trec mai departe: “ce-i ăsta, mă?”, îşi întreabă un puşti prietenul”,
“Nu ştiu, frate, scrie pe mine că ştiu? Ce mă-ntrebi pe mine?”.
:i trec mai departe nerăspunşi.
Problema cu domnu Benedict n-ar fi că interpretează la teremin, ci că interpretează la teremin fix în faţa unor magazine din zonă.
Sunetul de extraterestru care a exagerat cu LSD-ul e, la început, amuzant, însă ia stai matale opt ore pe zi în sunetul ăla, măi, iubitorule de frumos, să vedem cum îşţi face capu!
Benedict Popescu e un tip consecvent.
Aş vrea eu să am consecvenţa lui!
Captatio benevolantiae care se incheie tragic in sictirus captivus
El se aşază cu precizie geometrică în zonă, în fiecare zi din viaţa lui şi interpretează la teremin cîntece nemaiauzite, de marţieni adolescenţi, scăpţi de sub control de părinţii lor.
Intru-n vorbă cu domnu Benedict. Ȋmi face mare plăcere.
Adică-mi face mare plăcere să asist la cîteva momente de linişte, după ce am stat cam douăzeci de minute în zonă, de nu-mi mai auzeam gîndurile din cauza tereminului domnului Benedict.
Mă prefac că nu ştiu ce-i ăla la care interpretează el, dar eu ştiu. Scrisesem despre teremin cu o altă ocazie, prin urmare-mi era cunoscut.
îl pun să-mi explice ţi să-mi exemplifice, luîndu-mi o moacă de turist străin în propria lui viaţă.
La început e încîntat.
Dar pe urmă-l întrreb de ce cîntă tocmai aici, în Lipscani, în faţa acestui magazin de cîrpiţe drăguţe.
‘ce: “Pentru că e lume multă”.
Zic: “e lume multă pentru ce?”
Nu ştie să-mi răspundă.
Ȋl ajut eu cu un răspuns: “Eu, dac-aş vrea să asist la un concert de teremin, mi-aş lua un bilet la un concert de teremin şi m-aş duce să asist la un concert de teremin”.
Se oftică.
Cine vrea concert de teremin să ridice mina sus!
“Dumneavoastră oferiţi un spectacol unui public inexistent. Ba p-ăla potenţial existent s-ar putea să-l iritaţi, că nu e uşor de suportat tereminul ăsta al dumneavoastră”.
“Cui nu-i place să plece”, face domnul Benedict, sictirit.
Pot să pun pariu că mă credea un impresar înnebunit de talentul lui la teremin.
Cred că se şi vedea cu concerte prin toată lumea.
Zic: “daţi-mi şi mie o carte de vizită”.
'ce (şi aici a fost total domnul Benedict!): “Vă dau una nouă numai dacă luaţi cd-ul ăsta. E doar zece lei”.
Mă, sincer, nu mai auzisem de o trazacţie atît de bună pînă în momentul ăsta al vieţii mele, dar totuşi, “mă văd nevoită să refuz un asemenea troc”.
Probabul că pînă şi lui Benedict treaba asta cu cartea de vizitănouă în schimbul achiziţionării unui CD i se pare de căcat, aşa că se-ndură de mine şi mă face cu o carte de vizită nou-nouţă, fără să mai cumpăr nimic în schimb.
The end
După ce-i propun să se ducă în faţă la tevere, că acolo sînt oameni mai cu influenţă, care ar putea să-l propulseze, domnul Benedict, dă semne că meditează la propunerea mea.
Ȋi spun la revedere şi-i mulţumesc pentru cele cîteva minute.
De linişte, din Lipscani.
