Nu ştiu dac-aţi întîlnit prin viaţa voastră acel gen de oameni căruia-i vine să plîngă atunci cînd vorbeşte despre sine.
Eu ştiu mulţi d-ăştia. La început m-au şocat, pe urmă m-au distrat, pe urmă iar m-au distrat. Acum mă distrează la maxx (cu doi de ics).
Această doamnă, de pildă. Ar fi în stare să vorbească întruna despre cît e ea de bună şi despre ce lucruri bune a făcut ea la viaţa ei şi cîte lucruri a dat ea la viaţa ei “că tot nu-i mai trebuiau”. Şi, bam, una lacrima sul viso...
Pe tine, om normal, te buşeşte rîsu, e clar.
Dar te regrupezi repede şi, pentru că eşti nesimţit, o-ntrebi: “şi ce-aţi mai făcut? Mai spuneţi-mi”.
Aia nu crede că există aşa ceva şi se apucă să înşire cu precizie matematică ce de lucuri bune a făcut ea, “cu ajutorul lui Dumnezeu şi Măicuţa Domnului”.
“Şi AL Măicuţei Domnului”, faci tu în gînd, da nu-i mai zici, că e oricum tută şi nu-şi dă seama.
Hm… întrerupere de gînduri… “Tută-tută… da ce? Tu eşti aşa bună ca ea? Hă? Ai dat tu haine de bebeluş la viaţa ta? NU! Tu ai primit! Ai dat tu bani la viaţa ta?
Nu! Tu ai primit! Ai făcut tu ceva bun în viaţa ta? Nu! Tu doar ai stat şi ai aşteptat ca alţii să fie buni cu tine!”.
Deci eşti o tîrfă! Zît afară! Că de nimic nu eşti în stare!
“Şi soţul meu care bea foarte mult… eu i-am spus… mă, nu mai bea, mă atîta… dar el mă-njură şi mă dă afară din camera lui”.
Ȋn gîndul meu, “şi io v-aş face la fel, sincer”. Şi iar îi tremură vocea.
“I-am zis soţului meu că cine bea se duce în iad”. “L-aţi învăţat de bine”, zic. “dar el tot bea, deşi eu i-am ziiiiiiiis” şi dă-i, şi plîngi.
Mă gîndesc că plînge pentru păcatele ăluia, săracu, că se duce-n iad, Doamne fereşte, dar ea remarcă aşa, ca pentru sine, că, ea, în inima ei, ea e un suflet bun.
Şi iar plînge. Giiiizăs! Ce oameni buni pe planeta asta!
Şi fiică-sa. Fiică-sa e plecată în Italia, are o fetiţă cu un italian care o iubeşte foarte mult dar care-o bate.
“I-am zis lui Ricardo să n-o mai bată, da ce? Crezi că m-a ascultat?”.
“Auziţi? Da cum se spune în italiană <n-o mai bate, mă!>”, “Păi nu, că i-am zis în romȃneşte, că înţelege hoţu, ce, crezi că nu-nţelege?”
“N-o mai bate, mă” să-nţeleagă asta un italian?
“Păi da! ce? Nu?”, “Doamnă, să ştiţi că eu cred că Ricardo n-a înţeles asta dacă aşa v-aţi exprimat”.
“Şi ea are multe păcate, dar are un suflet bun şi Dumnezeu ştie asta şi El vede ce e-n sufletul ei… numai bunătate…. (iar plînge)…”.
Parcă-mi vine şi mie să plîng.
