Un start-up din România a dat lovitura pe piața mondială de IT. Astfel, țara noastră ar putea ajunge un pol de interes pentru marile companii din lume.
“În zona hi-tech, estul Europei pare un tărâm al nimănui. Mai auzi prin presă de câte un start-up din Polonia, dar atât. Puțini s-ar gândi de exemplu la România”, sustine managerul și fondatorul Earlybird, Roland Manger, în cotidianul economic german Handelsblatt.
Dar asta urmează să se schimbe, fiindcă din informațiile jurnaliștilor germani, Accel Growth Fund, Kleiner Perkis și CapitalG (deținută de Google) vor investi în startup-ul românesc UiPath, care oferă servicii de optimizare a proceselor cu ajutorul roboților.
Mai exact, tehnologia se bazează pe roboți software care înlocuiesc omul în puncte în care ar fi necesară intervenția umană. Ceea ce sună complicat, nu doar simplifică administrarea companiei, ci și folosirea Inteligenței Artificiale (AI).
Potențialul UiPath a atras de mai mult timp atenția companiei germane Earlybird, care s-a implicat de ceva vreme în finanțare, iar astăzi startup-ul românesc este evaluat la 1,1 miliarde de dolari.
Nu întâmplător revista de specialitate Techcrunch descrie România drept „The Silicon Valley of Transylvania“.
În 2016, România a raportat 300 de start-up-uri, cu 250 mai mult decât în anii precenți. Automat au crescut Incubatoarele și „Angel Investorii“, persoane care oferă finanțare pentru un start-up, uneori chiar pentru a intra în acționariat.
“În estul Europei se dezvoltă software nou folosit de companii de pe tot mapamondul. Aici, inginerii și oamenii de știință sunt foarte apreciați încă de pe vremea Uniunii Sovietice. Cine înființează ceva aici, provine chiar din domeniu. Sunt multe companii de viitor cu echipe motivate care țintesc din start piața globală”, a adăugat Manger, care se felicită că Earlybird a intrat devreme pe această piață.
Tocmai fiindcă au observat din timp că startup-urilor din estul Europei le lipsesc fondurile necesare pentru dezvoltare, Earlybird a creat în 2013 Digital East Fonds.
Un fond pentru estul Europei de 150 de milioane de dolari, care provin de la Banca Europenă pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială, Fondul European de Investiții, o mare companie de asigurări din Europa, dar și de la un concern hi-tech din Japonia.
Până acum, fondul a finanțat 14 companii din Turcia și estul Europei. “Nu ne orientăm în funcție de geografie, ci după talent, iar asta există peste tot în regiune“, a mai spus Manger.
UiPath a fost fondat în 2015 de Daniel Dines în București. Compania produce software-roboți care optimizează procesele și reduc costurile.
“Un astfel de robot trebuie perceput ca un pilot-automat. Obiectivul său este să imite actiunile umane. Astfel softul poate să efectueze contabilitatea, corectarea greșelilor, servirea clienților sau verificarea facturilor. Astfel, nu doar că optimizezi procese deja stricte, dar robotul va reuși având acces la toate datele, cu ajutorul Inteligenței Artificiale, să ia cele mai bune decizii pentru viitorul companiei și să le prezinte în final decidentului. Asta deja e o altă piață de miliarde de dolari”, a încheiat Manger.