Telefonul care primeşte mesajul cu simboluri ciudate se închide automat şi se restartează iar utilizatorii nu mai pot folosi aplicaţia Messages. Simbolurile din mesaj blochează accesul la mesajele SMS şi iMessage.

Până ce Apple va veni cu un update de sistem care să elimine acest bug, utilizatorii au găsit câteva motode prin care fentează bug-ul. Dacă aplicaţia Messages era deja pornită în momentul primirii SMS-ului tot ce aveţi de făcut e să răspundeţi la mesajul original.
Dacă telefonul era blocat şi nu aţi apucat să citiţi mesajul, trebuie să rugaţi un prieten să vă trimită un nou mesaj iar aparatul va reîncepe să funcţioneze.
O altă variantă este apelarea vocală a lui Siri pe care o puteţi folosi să vă trimiteţi un mesaj către numărul propriu. În plus, orice text scris într-o aplicaţie externă precum „Notes”, poate să fie trimis sub formă de SMS sau iMessage folosind funcţia „Share”.
Două întrebări au invadat astăzi forumurile de specialitate: cine a putut inventa mesajul buclucaş şi, mai ales, cum faci să eviţi glumele prietenilor sau colegilor puşi pe şotii.