Comisia Europeană (CE) a anunțat lista localităților câștigătoare ale apelului de proiecte din programul WiFi4EU, informează radiocluj.ro.
Prin acest program comuna Bârsana va primi un cupon valoric pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless.
Datorită programului WiFi4EU, comuna Bârsana va putea aduce conectivitatea mai aproape de cetățeni, permițându-le acestora să beneficieze pe deplin de nenumăratele oportunități oferite de digitalizare.
Rețelele Wi-Fi vor fi ușor accesibile și vor utiliza echipamentele cele mai recente și de cea mai bună calitate disponibile, capabile să asigure o conectivitate de mare viteză utilizatorilor. Urmează să fie semnat acordul de finanțare, selecția furnizorului de rețea wifi și confirmarea instalării..
Obținerea finanțării pentru instalarea stațiilor de internet în comună va ajuta în implementarea aplicației sub denumirea de Barsana City Report. Astfel, turiștii vor putea afla informații în timp real despre tot ce însemnă Bârsana, spații de cazare, atracții turistice, achiziționare produse, evenimente, știri.