Un atfel de exemplu este una dintre cele mai folosite aplicații meteorologice folosite de milioane de persoane: accuweather.com.
Creatorii aplicației au declarat că își doresc să ajute comunitatea medicilor în lupta cu noul coronavirus prin donarea previziunilor meteorologice de vreme severă catre spitalele și centrele de testare COVID-19 cu scopul de a proteja personalul atât de vulnerabil în această perioadă.
Acest serviciu va avea o secțiune special creată ce va transmite informații suplimentare: fulgere în orice regiune, vânt puternic, pericol de inundații, avalanșe, tornade (în regiunile considerate zone de risc) sau orice altă manifestare violentă a vremii ce ar avea un impact major.
”Este imperios necesar să facem orice stă în puterile noastre pentru a putea proteja pacienții și personalul medical împreună cu toți cei care se află în prima linie a bătăliei, luptându-se neobosiți cu răspândirea virusului și vindecarea pacienților diagnosticați” a declarat Jonathan Porter, vicepreședintele AccuwWeather.
”Ei sunt eroii noștri și trebuie să facem tot posibilul pentru a-i proteja, mai ales pe cei care își desfășoară activitatea în afara spitalelor, pe cei care sunt nevoiți să diagnosticheze și să trateze pacienți în construcții provizorii cum ar fi corturile sau alte structuri asemănătoare”.
O modificare importantă se poate observa la aplicația menționată și pentru consumatorii non-business. Pe langă datele meteo, aplicția a dezvoltat o ramură de furnizare a informațiilor vitale legate de COVID-19: hărți și grafice interactive, updatate în timp real cu privire la numărul total de îmbolnăviri, cazurile vindecate și numărul persoanelor decedate.