Au trecut 28 de ani de la Revoluţia din 1989 şi tot nu ştim adevărul. Încă adunăm mărturii, încă lucrăm la un puzzle care nu se mai termină. Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 se află acum la Secţia Parchetelor Militare din cadrul instituţiei conduse de procurorul general Augustin Lazăr, iar procurorii militari susţin că au înregistrat progrese "substanţiale" în direcţia stabilirii unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie '89. Dar nu ştim, cu subiect şi predicat, în ce constau aceste progrese.
Aflăm că au fost identificate sursa sunetului cu efect de panică emis în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu din 21 decembrie '89 care a dus la izbucnirea protesteor în Capitală, precum şi împrejurările legate de fuga cuplului prezidenţial de pe clădirea CC, a mai anunţat luni Parchetul General. Dar sursa nu a fost nici acum, după 28 de ani, numită.
Într-un interviu realizat de jurnalistul Marius Tucă şi publicat, cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la Revoluţie, în cotidianul Jurnalul Naţional, al cărui director era la vremea respectivă, un ofiţer cu rang înalt din Direcţia V a Securităţii face declaraţii importante referitoare la panica din Piaţa Palatului din Bucureşti de un vuiet produs de o instalaţie amplasată pe o maşină a Armatei.
Acel zgomot, dar şi grupurile de agitatori au făcut ca mitingul organizat de Nicolae Ceauşescu pentru a demonstra susţinerea de care se bucura regimul să scape de sub control, iar manifestanţii să rupă rândurile, aruncându-şi pancartele şi fugind din piaţă, sub ochii dictatorului.
Sub protecţia anonimatului, martorul ocular relatează experienţa “provocării” (cum o numeşte el), accentuând două aspecte de importanţă majoră. Unul este zgomotul infernal care a semănat groaza în zecile de mii de ocupanţi ai pieţei. Al doilea este prezenţa unor grupuri de bărbaţi ale căror acţiuni au amplificat panica.
Marius Tucă: Unul dintre cele mai importante momente de la acea manifestaţie a fost vuietul care s-a auzit şi care i-a îngrozit pe oamenii care se aflau în piaţă şi au început să se îmbulzească. Unde vă aflaţi în acel moment?
Martor ocular: Mă aflam în faţa sediului Comitetului Central, sub balconul principal. Zgomotul s-a produs în două reprize, la intervale scurte de timp. A fost sub forma unui vuiet asemănător lansării unei rachete. Dar foarte interesant, pentru că frecvenţa vuietului a fost atât de puternică, încât chiar prin masa aceea de oameni simţeai cum îţi vibrează stomacul. În niciun caz nu s-a produs în niciuna dintre maşinile televiziunii. Toate aceste mijloace ale televiziunii fuseseră amplasate de-a lungul clădirii CC, pe faţadă, foarte aproape de spaţiul verde.
Erau vreo trei maşini. Chiar în dreptul Bibliotecii Universitare a venit, fără să fie anunţată şi fără să ştiu de existenţa ei, o maşină de la Armată, de mărimea unui microbuz tv, deasupra căreia se aflau difuzoare de la instalaţiile de sonorizare. Era de culoare kaki şi cu număr de Armată. Numai că ofiţerii care au fost la Biblioteca Universitară, care făceau parte din Comandamentul Bucureşti, m-au informat că zgomotele respective s-au produs de la această maşină a Armatei. Deci avea difuzoare deasupra.
Aţi mai văzut înainte astfel de maşini ale Armatei?
Când avea loc un miting în afară de mijloacele acestea de la televiziune, obligatoriu solicitam sprijin, dacă era nevoie, şi de la Armată, dar şi prin mijloacele noastre. Noi aveam un Mercedes pe care era montată o staţie de un kilowat. Maşina aceasta ulterior i-am dat-o lui Dan Iosif de-a dus-o în piaţă şi s-a lăudat că a capturat-o de la Securitate.
Difuzoarele pentru miting unde erau?
Erau şi în faţa CC, şi de o parte şi de alta încât să acopere toată piaţa. Erau multe. Dar toate erau dirijate de carele de reportaj şi de maşinile de sonorizare. De la ei este exclus să se fi produs vuietul.
După vuiet ce s-a întâmplat?
Nu se crea busculada numai din cauza vuietului. Ulterior am aflat, dupa ce s-a evacuat piaţa, ridicându-se obiectele care au rămas în piaţă (lozici rupte, obiecte de îmbrăcăminte), cei care au fost pe latura dinspre Consiliul de Stat, la semnalul care s-a primit al zgomotului respectiv, au scos suporţii lozincilor şi am găsit aproape o sută de astfel de mijloace, un gen de furci. Suportul de lemn şi partea de sus ţepi. Au înţepat îndeosebi femeile care erau prin apropiere, ele au ţipat, s-a creat busculadă şi în felul acesta s-a produs dezordinea din piaţă. S-au aruncat şi două petarde pe latura dinspre Magazinul “Muzica”. Imediat cum a început să se evacueze oamenii din piaţă, maşina aceasta cu număr de Armată a dispărut foarte repede.
Aţi găsit după miting magneţi pe la boxe, pentru că s-a vehiculat şi această variantă pentru producerea celebrului “vuiet”?
Nu, nici vorbă de aşa ceva. Zgomotele care s-au produs erau ca şuieratul unei rachete. Ne-am uitat pe câteva fotografii de-atunci şi nu apare maşina aceea cu număr de Armată.
Când credeţi că a dispărut?
La puţin după vuiet. Era chiar în faţa Bibliotecii, pe latura dinspre piaţă.
Ofiţerii Direcţiei pe care o conduceaţi au făcut fotografii, au luat imagini de la miting?
Da, am înregistrat pe camere video tot mitingul, dar după evenimente imaginile au dispărut. Mai mult, vreau să vă precizez că Direcţia a V-a a fost luată în paza Armatei la 22 decembrie, la ora 14:00. Ulterior, deşi era sub pază, la 23 decembrie s-a tras în ea. În acea zi, cei de la Armată au venit cu camioanele şi au luat toate fişetele din Direcţie şi apoi sediul a fost incendiat.
Pe imaginile dumneavoastră se vedea această maşină?
Sigur că da. Le-am urmărit imediat după miting şi le-am examinat cu atenţie, dar au dispărut, cum v-am spus, toate, precum şi alte bunuri. Cu toate că sediul era luat în pază, de acolo s-au distribuit muniţie şi armament.
La ce oră s-au auzit vuietele şi petardele?
Zgomotul s-a auzit la aproximativ 20-25 de minute de la începerea mitingului. S-au aruncat şi cele două petarde în momentul în care a început să se creeze busculada. Ca să mărească amploarea busculadei s-au aruncat cele două petarde. Vuietul a constituit semnalul şi pentru cei care trebuia să acţioneze cu furcile.
Cât a mai durat mitingul?
Vreo 10-15 minute. Oamenii nu-l mai ascultau, erau speriaţi, s-au călcat în picioare. Când s-a terminat mitingul am ajutat femeile care şi-au pierdut pantofii, ghetele, poşetele. După circa o oră-două li s-a permis să-şi aleagă lucrurile personale din mormanul de obiecte pierdute. După terminarea mitingului s-au realizat nişte dispozitive în piaţă. Dar anemice şi fără efect. Armata a adus nişte TAB-uri, trupele de securitate au trimis scutieri în zonă, au închis toată piaţa până la “Negoiu” şi până la Palatul Telefoanelor.
În după-amiaza zilei de 21 am primit ordin să permit intrarea în sediu a cinci ofiţeri de transmisiuni de la Armată. La etajul I se constituise un comandament la 21 decembrie după-amiaza, în apropierea cabinetelor 2 şi 1. Acest comandament a fost condus de generalul Vasile Milea. Ofiţerii de transmisiuni au fost ajutaţi să îşi monteze staţiile radio şi antenele pe acoperişul Comitetului Central de cadre MI. După ce au făcut toate operaţiunile n-au putut să ia legătura cu unităţile MApN. Staţiile lor au fost bruiate. Am chemat specialiştii şi le-am montat telefoane guvernamentale cu care să ia legătura cu unităţile lor, că prin staţii nu puteau.
Cam câţi oameni au fost, conform estimărilor dumneavoastră, în 21 decembrie?
40.000-50.000.
Grupul acela de 30-40 de bărbaţi pe care i-aţi observat la un moment dat...
Aceia au fost observaţi atunci, dar printre ei să fiţi convinşi că se aflau şi alţii. Erau împrăştiaţi prin mulţime. În seara zile de 21 decembrie, la Intercontinental majoritatea celor ce se aflau acolo erau tineri, foarte tineri. Dar aceşti tineri au dispărut a doua zi, nu s-u mai regăsit în mulţimea de oameni de la 22. Mergând la comandamentul acesta al MApN puteam să-mi dau seama de efectivele de muncitori. De exemplu: de la Pipera urmau să vină în piaţă vreo 20.000, de la “23 august”, Republica, veneau cam 25.000-30.000 de oameni, la Lujerului se dăduse iarăşi un punct de întâlnire pentru cei care erau în partea dinspre Militari, vreo 30.000 de oameni. Cunoscând posibilitatea de adunare a populaţiei în Piaţă, sigur că-ţi dădeai seama că nu puteai să comiţi greşeli.
A stat vreun moment în cumpănă desfăşurarea mitingului din 21 decembrie?
Sigur. Cel care a insistat să se facă a fost Barbu Petrescu, pentru că iniţial a fost anunţat la ora 9:00, dar s-a desfăşurat în jurul orei 12:00, perioadă în care s-au analizat problemele şi, cum Barbu Petrescu a insistat, a avut loc. Cred că a fost determinat, altfel nu insista aşa ca un prost.
Există câteva mărturii că mai multe coloane de muncitori s-au oprit vreo 20 de minute în drumul spre piaţă?
Este posibil. Pentru că se anunţase venirea muncitorilor, dar nu era aprobarea pentru miting.
Aprobarea o dădea Ceauşescu?
El accepta, dar propunerile au fost discutate şi de alţii.
Cronologia eşecului
12:00
Manifestarea populară din Piaţa Palatului începe. Lozinci: “Vom munci şi vom lupta, ţara o vom apăra!”; “Ceauşescu Pace!”. Iau cuvântul reprezentanţii oamenilor muncii din Capitală. Au spus acelaşi lucru: “Am luat cunoştinţă de situaţia gravă de la Timişoara, de încercările cercurilor reacţionare şi imperialiste de a ne abate de pe drumul construcţiei socialismului”; “Să combatem campania furibundă a imperialismului împotriva statelor care-şi apără suveranitatea”. În total şase vorbitori: cinci tovarăşi şi o tovarăşă. Ultimul i-a adresat şefului statului călduroasa rugăminte de a lua cuvântul. Preambulul mitingului a ţinut fix jumătate de oră.
12:30
Ia cuvântul Nicolae Ceauşescu. Adresează cele mai bune urări oamenilor muncii din Capitală. Rosteşte câteva fraze după care, culmea-culmilor, adresează mulţumiri “organizatorilor acestei manifestări populare”.
12:31
În momentul în care Ceauşescu mulţumeşte organizatorilor, vocea îi este înecată de tumultul ce răzbate dinspre mulţime. Un vuiet grozav, acompaniat de ţipete. El rămâne cu mâna ridicată. Priveşte în mulţime şi nu pricepe ce vede şi ce aude. Zice “Alo!”. O dată, de două, de zece ori. În spatele lui se aude: “Aştia vin în sediu!” şi “A dat unul cu ceva!”. Panică în balconul CC. “Linişte!” se aude şi vocea Elenei Ceauşescu, sufocată de zgomotul indecis ce venea de jos. Rămaşi fără grai, Nicolae şi Elena ciocănesc cu creionul în microfon: “Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!”.
12:36
Ea către el: “Vorbeşte-le”. Cineva din spate: “Asta-i o provocare!”. Ceauşescu îşi recapătă vocea: “Astăzi, am luat o importantă hotărâre privind nivelul de trai al populaţiei. Vom majora retribuţia cu 200 de lei”.
12:39
Din nou, rumoare, ţipete în piaţă. Dăscălescu arată Elenei ceva cu degetul, într-o zonă unde steagurile erau agitate cu multă vigoare. Ceauşescu continuă discursul.
12:41
Se vede clar cum manifestanţii dinspre Ateneu părăsesc piaţa.
12:51
Mitingul se termină, Ceauşescu şi suita intră în CC. În piaţă mai rămăsese puţină lume, vreo 15.000 de oameni, care se risipesc în dezordine.
Petarde în mijlocul mulţimii din Piaţa Palatului
Mărturii de excepţie despre eşecul mitingului din 21 decembrie şi despre întâmplările bizare ce au înnebunit mulţimea. Autorii acestor dezvăluiri sunt membri ai echipei de filmare a Televiziunii Române care transmitea în direct mitingul din Piaţa Palatului.
Toate acţiunile la care participa Nicolae Ceauşescu trebuiau filmate de către televiziune, din ordinul expres al dictatorului. La aceste acţiuni, denumite “de protocol”, nu participau decât angajaţi ai TVR care aveau la Securitate dosare “imaculate”. Tehnicienii filmau vizitele de lucru ale lui Ceauşescu, cuvântările şi şedinţele, mitingurile sau convorbirile oficiale cu delegaţii din străinătate. Angajaţii televiziunii erau atent selecţionaţi şi verificaţi, fiind aleşi câteva zeci dintre oamenii cu cele mai curate dosare. Cei selecţionaţi erau obligaţi, printre altele, să fie membri de partid, să nu aibă rude în străinătate sau să aibă o situaţie familială stabilă.
Chiar şi evenimente normale din viaţa unui om precum naşterea unui copil sau divorţul puteau atrage înlăturarea acestuia din echipa “de protocol”. Cei mai “vizaţi” erau, la indicaţiile Elenei Ceauşescu, cameramanii, mai ales cei însărcinaţi să-i filmeze îndeaproape pe cei doi. “Savanta” dorea să vadă mereu aceleaşi feţe în spatele camerelor care o puteau filma în posturi dezavantajoase. Soţia dictatorului verifica mereu cameramanii şi cerea lămuriri suplimentare interminabile în cazurile când zărea vreo faţă nouă la camerele ce o filmau din prim-plan.
“Sunt 20 de inşi care aşteaptă să vă ia locul!”
Selecţiile pentru “echipa de protocol” s-au înăsprit în 1987, după evenimentele de la Braşov. Echipa tehnică era controlată la sânge de securişti înainte de fiecare eveniment la care participa Ceauşescu, “băieţii cu ochi albaştri” obişnuind să le spună: “Tovarăşi, să vă faceţi bine meseria pentru că sunt 20 de inşi la poartă care aşteaptă să vă ia locul”.
Dictatorii aveau o altă echipă specială care se ocupa de studioul tv din sediul Comitetului Central, locul unde se înregistrau în fiecare an mesajele de Revelion. La momentul Revoluţiei, se lucra la formarea unei echipe care să se ocupe de amenajarea şi punerea în funcţiune a unui studio tv la Casa Poporului, ce urma să fie dotat cu aparatură de ultima generaţie.
Varianta rezervei
Oamenii Televiziunii erau înştiinţaţi de organizarea mitingurilor din Piaţa Palatului cu câteva zile înainte. Cu câteva ore înainte de miting, în piaţă era deplasat un car de reportaj, la ocazii speciale putând fi folosite chiar şi două care. Tehnicienii montau aparatele în poziţiile indicate de securişti. Se filma cu patru sau şase camere, două dintre acestea fiind montate pe o schelă, în faţa balconului, pentru prim-planul cu dictatorul. Aparatele erau de provenienţă americană, dar foarte vechi şi voluminoase o cameră cântărea cam 80 de kilograme. Se mergea pe varianta “rezervei”, pentru că exista riscul ca în orice clipă vreuna dintre camere să cedeze. După miting, benzile erau montate cu maximă atenţie, nu se folosea nici un plan care să îi dezavantajeze pe cei doi, iar lui Ceauşescu i se scoteau, pe cât posibil, bâlbele. Materialul astfel montat era difuzat vizionat de Comisia de Cenzură, de la etajul XI al TVR şi, după ce primea ok-ul, era difuzat în Jurnalul de la ora 19:00.
Mitingul
Înştiinţarea pentru mitingul de pe 21 decembrie a sosit la televiziune foarte târziu, spre seara zilei de 20. Unii tehnicieni au fost anunţaţi chiar după miezul nopţii despre filmarea de a doua zi. Viorel Neagoe, şeful Carului 3 color, care a filmat mitingul, a primit înştiinţarea în jurul orei 0:30. Carul a fost instalat în jurul orei 7:00. Ca de fiecare dată, piaţa era închisă accesului publicului. Pe toată durata manifestaţiei, nicio maşină nu a fost parcată în zona Pieţei Revoluţiei. Elena Ceauşescu a sosit la CC pe la 7:20, în ARO-ul prezidenţial, aducându-i cu ea şi pe cei doi labradori ai dictatorului, câinii care aveau să fie linşaţi peste numai o zi de manifestanţii furioşi.
La acea oră, Nicolae Ceauşescu se afla deja în clădirea Comitetului Central. Securiştii au desenat “harta” zonei abia în jurul orei 9:00. Primii manifestanţi, “oamenii muncii” aduşi la miting, au venit abia către ora 11:00. În tot acest timp, în aşteptarea începerii transmisiei, tehnicienii carului s-au plimbat pe străzile din jurul CC-ului, dar s-au întors alarmaţi după câteva minute, spunându-i lui Neagoe că bulevardele sunt pline de oameni care strigă “altceva decât ceea ce trebuie”. Securiştii din piaţă erau încă liniştiţi. Camioanele cu scutieri care au blocat accesul în piaţă au apărut abia în jurul orei 11:50. A fost prima transmisie a unui miting la care nu s-a ştiut până în ultimul moment ora de intrare în emisie.
Membrii CPEx-ului au ieţit în balcon pe la 11:55. Mitingul a început în următoarele secunde, fără operatori la camere, fără comentator, fără regizor. Emisia a intrat direct din miră, fără nici un anunţ sau introducere, aşa cum se proceda de fiecare dată.
În piaţă era o atmosferă de mormânt. În afara primului rând, format din securişti în cojoace, nimeni nu schiţa vreun gest, nu striga, nu aplauda. Pe la 12:30, când Ceauşescu abia începuse să vorbească, Neagoe susţine că a auzit nişte pocnituri în centrul pieţei. A deschis uşa carului şi, de la înălţimea acestuia, a văzut nişte dâre de fum în zona din centrul pieţei pe fondul aceloraşi pocnituri în centrul pieei.
Din acel moment, mulţimea îngrozită s-a “rupt”, încercând cu disperare să iasă din piaţă. În circa două minute piaţa s-a golit, oamenii lăsând în urma lor mii de obiecte călcate în picioare: lozinci, pantofi, genţi, poşete, umbrele.
Cele trei rânduri de securişti din faţa balconului, în momentul în care au simţit că sunt împinşi din spate de mulţime, s-au întors brusc, au scos automatele de sub cojoace şi le-au proptit în pieptul celor din spatele lor. Aceştia şi cei din zona lor au rămas practic paralizaţi şi au fost singurii oameni din piaţă (aproximativ 500-700 de persoane) cu care s-a continuat mitingul. În tot acest interval, imaginea de pe televizor (numită “recepţia”) se schimbase, tăiată din ordinul cenzurii.
Mitingul s-a terminat repede. Echipa televiziunii, coordonată de Ilie Ciurăscu, îngrozită de cele petrecute, a strâns sculele în 15 minute, interval în care Nicolae şi Elena Ceauşescu, rămaşi singuri în birou, au ieşit de două ori în balcon. În strada Pangratti, alţi tehnicieni asistau îngroziţi la desfăşurarea ostilităţilor din Piaţa Palatului. Fostul redactor-şef adjunct de la Redacţia Programe, Stoica Meteleanu, a declarat că în momentul în care au izbucnit tulburările (două explozii de petarde şi ţipete de femei şi copii care au stârnit panică şi au provocat dezordine în piaţă) s-a întrerupt transmisia, trecându-se pe generic de carton. Transmisia s-a reluat după câteva minute, dar mitingul s-a încheiat repede.
