Jurnalistul Marius Tucă realiza, în 2004, un interviu-document cu subofiţerul de Miliţie Constantin Paisie, cel care i-a escortat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu la Târgovişte, unde aveau să fie executaţi, în decembrie 1989.
Interviul a fost publicat la 17, 18 și 19 martie 2004 în cotidianul Jurnalul Naţional, unde Marius Tucă a fost director şi a coordonat, printre altele, un amplu proiect media dedicat zilelor Revoluţiei din 1989. A fost un lung serial cu dezvăluiri în exclusivitate despre ultimele zile ale cuplului Ceauşescu, dar şi alte aspecte ale Revoluţiei.
Cu numai o zi înainte, în acelaşi cotidian era publicat un interviu realizat de jurnalist cu un martor ocular, care a povestit cum au fugit Elena şi Nicolae Ceauşescu din sediul Comitetului Central din Bucureşti, de ce au plecat la Palatul de la Snagov şi de ce nu au vrut să părăsească România.
În partea a treia a interviului cu Constantin Paisie, pe care o redăm integral mai jos, continuă dezvăluirile senzaționale ale subofițerului de Miliție, cel care a stat alături de cuplul Ceaușescu până la momentul execuției.
În această parte se poate afla despre cine a făcut toate pregătirile pentru momentul execuției celor doi încă înainte de începerea procesului, când și-a dat seama Ceaușescu că a fost trădat și ce a spus înainte ca plutonul de execuție să execute foc.
Marius Tucă: Sa discutam cum a fost cu atacul acela terorist din prima noapte?
Constantin Paisie: In noaptea de 22 spre 23 decembrie, militarii din dispozitivele amplasate in fata comandamentului au inceput sa traga tiruri repetate, se tragea asurzitor. Noi, in incapere, ne-am adapostit sub paturi, langa zidul de sub fereastra. Cand s-a oprit toata canonada, am intrebat si noi ce-a fost. Ni s-a raspuns ca de la liceul de vizavi sau dintr-un parc alaturat s-a deschis focul asupra unitatii, iar cei din garnizoana au ripostat.
Cum ati stat in acea incapere? Cum ati dormit?
Din prima noapte am alaturat doua paturi si ne-am intins de-a latul pe ele, toti trei, eu situandu-ma la mijloc, deoarece primisem dispozitii sa nu-i las sa comunice intre ei, in intimitate.
Dar de fapt vorbeam toti trei, ca tot nu ne auzea nimeni.
Am uitat sa va spun, atunci cand cu tirul acela intens, Nicolae Ceausescu tot intreba: "Cine trage, de unde se trage, pentru ce se trage?". Pe mine ma intreba. Eu cautam sa aflu si eu de la ofiterii din unitate. Dar nu m-a lamurit nimeni pe deplin.
Mi se dadeau tot felul de explicatii asupra acelor impuscaturi infernale, ba ca teroristii au cucerit nu stiu ce depozit de armament, ba, ca trag teroristii din podul unui liceu, ba, dintr-un parc din apropiere. Zugraveala zidurilor era intacta, nici urma de gloante...
Ce s-a intamplat dupa nebunia aia cu teroristii invizibili?
Spre ziua, pe la ora 5:00, ne-au scos din comandament, ne-au urcat intr-o masina de campanie si ne-au dus in campul aflat in perimetrul garnizoanei militare.
De ce credeti ca au recurs la astfel de deplasari?
Fara motiv deosebit. Eu cred ca numai ca sa ne scoata din circuit, pe Ceausesti si pe mine, si sa ne tina in tensiune pana la nebunie.
Cautau sa-i distruga fizic si eu in acelasi timp sa fiu macinat psihic. Pentru ca atat de mult ne plimbau dintr-o parte in alta. Ba, sa ne bage in bordeiul ala sub pamant, ba, ne-au tinut in bucataria de campanie. Aveam momente cand voiam sa atipim un pic, tocmai atunci se gasea cineva sa intre, sa se traga rafale de automate afara, nu stiu de ce naiba numai din dreptul ferestrei noastre. Cand stateam noi acolo, in acea camera, se tragea in draci, iar ca cineva sa-i spuna lui Ceausescu, sa-i dea macar ceva informatii de ce se intampla afara, va spun ca nimeni n-a avut curajul s-o faca.
Ce puteam eu sa mai aflu, asa, era cand intrebam ofiterii care se mai uitau la TVR sau mai ascultau radio. Numai ca nici ei nu aveau mare lucru de spus, decat cele ce se aratau la TVR. Sau poate ca nici mie nu-mi spuneau tot ce se intampla, probabil ca sa nu transmit, la randul meu, sotilor Ceausescu.
In ceea ce-l priveste pe colonelul Kemenici, eu va spun, daca s-a vazut cu Ceausescu in tot acest timp, de doua ori, schimband doua-trei vorbe, atat.
Credeti ca aceasta diversiune psihologica a fost gandita de cei din unitatea militara?
E posibil sa fie si asa. Sau stiu si eu, poate sa fi primit semnale de undeva, ca se ataca, fiindca noua asta ni se spunea: in noaptea asta se ataca unitatea. Ar fi insemnat ca se stia locul, camera unde sunt Ceausestii, si din aceasta cauza ne mutau cand in bordeiul acela din pamant, cand in masina bucatariei de campanie, cand in tab.
Cazarma este situata la margine de oras?
Este chiar langa gara. Fata unitatii este la strada, iar in spate era camp.
Este posibil ca dinspre Bucuresti sa fi venit unele indicatii, prin colonelul Dinu sau prin altcineva, pentru mentinerea cuplului prezidential intr-o stare anume acolo, in garnizoana?
Mai repede cred ca prin colonelul Kemenici, pentru ca pe colonelul Dinu nici macar nu l-am vazut interesat sa vina sa-i contacteze. N-a intrat niciodata in camera unde erau cei doi Ceausesti.
Transportarea in camp se facea noaptea?
Nu. De regula ne mutau ziua. Numai ultima noapte am petrecut-o in tab.
Aceste transbordari in plina zi nu puteau fi vazute de militari din unitate, de oameni din blocurile invecinate? ...
Nu, pentru ca unitatea, cladirea ca atare este construita sub forma de U. In ceea ce-i priveste pe militari, nu stiu daca 50 la suta dintre cei care erau in unitate stiau de prezenta lui Ceausescu acolo, in rest nu stia nimeni.
De imbracat cu haine militare, cand i-ati imbracat pe Nicolae si Elena Ceausescu?
De doua sau trei ori. Ultima data in noaptea de 24 spre 25 decembrie, cand i-am dus in tabul acela. Cand le-au dat acele mantale, le-a spus un ofiter din unitate sa se imbrace in ele, fiindca sunt teroristi in zona, in blocurile de vizavi. Sub pretextul acesta i-au imbracat militari: teama de teroristi.
Desi, cum sa va spun, Ceausescu, de regula, respingea ideea aceasta cu teroristii.
Colonelul Kemenici povesteste intr-o carte ca Ceausescu s-a autopropus sa i se dea o arma si sa lupte impotriva teroristilor.
Nu, sunt povesti, nu e adevarat.
Poate n-ati fost acolo cand s-a discutat acest lucru.
Nici vorba.
Ramasesera acolo cand v-au dus in camp si v-au adus inapoi in unitate, in incaperea respectiva. Dintre ofiterii care mai veneau acolo, in sala, a intrat careva in dialog cu Ceausestii?
Nu. N-au intrat in vorba cu ei. Din contra, Nicolae Ceausescu era cel care cauta sa intre in discutie cu ei, dar fiecare ofiter se eschiva intr-un anumit fel, de aceea se grabeau sa iasa din camera, asta dupa 4-5 minute de stat. Nici ei nu stiau ce anume sa spuna Ceausestilor, pentru ca nu se stia nimic clar asupra soartei cuplului prezidential.
Revin si intreb: de ce au fost imbracati Nicolae si Elena Ceausescu in haine militare?
Li s-a dat cate o manta militara la iesirea din comandament si pana la instalarea in masina de campanie sau in tab, din camp, pe motiv sa nu fie vazuti de... teroristi si recunoscuti de curiosi. Dar acele mantale le erau luate dupa aceea, pe considerent ca cei doi nu merita sa poarte uniforma militara.
In legatura cu teroristii, la Targoviste, eu cred ca au fost basme.
Cum va explicati ca, desi toata Targovistea stia ca Ceausestii sunt in acea garnizoana, totusi nu s-a adunat multime de oameni care sa vina la unitate, sa faca presiuni, sa-i scoata pe Ceausesti si sa-i linseze, pur si simplu? Ca doar se cunostea ca Armata trecuse de partea poporului, de partea Revolutiei si n-ar mai fi tras in masele de manifestanti.
In general, targovistenii, ca toti romanii, sunt oameni calculati. Ei n-au vrut sa se mai implice. Chiar si grupurile acelea care treceau prin fata unitatii, scandand: "Ole, ole, Ceausescu nu mai e!", erau razlete, venite din localitatile invecinate si trecand de la gara spre centru, prin fata unitatii, isi exprimau bucuria pentru caderea dictaturii. Targovistenii s-au asezat si ei in fata televizoarelor si-au privit curiosi si tematori evenimentele care se intamplau in Bucuresti si in tara.
Ar putea sa existe si varianta ca cei din unitate au desfasurat acele tiruri infernale, repetate, si pentru a infricosa populatia, sa nu incerce sa vina dupa Ceausesti in garnizoana.
In timpul cat ati stat in unitatea militara, ati purtat vreo discutie cu adjunctul Securitatii judetene, colonelul Dinu, care era si el acolo, de permanenta in unitate?
Nu. N-am stat deloc de vorba cu colonelul Dinu, acolo in garnizoana.
Dar il cunosteati dinainte, ce parere aveti despre el?
Era un om care-si facea meseria de securist. Era un om, sa zic, calculat. Un bun militar. Si atat. In ceea ce-l priveste, eu cred ca de la inceput a cautat sa se situeze si el cat mai bine, pe urma evenimentelor revolutionare.
L-ati vazut bruscandu-i pe Ceausesti in vreun fel?
Nu. Nu. In nici un caz.
Colonelul Dinu, daca a scris ceva despre ultimele zile ale lui Ceausescu, sunt informatii pe care le detine din anturajul comandantului Kemenici, unde frecventa si el. Coloneii Kemenici si Dinu au fost foarte apropiati. Ei amandoi au stiut de legaturile cu Bucurestiul, cu cine si ce s-a discutat referitor la sotii Ceausescu.
Cand au venit elicopterele cu generalul Stanculescu et comp., unde erati, ce-ati facut?
Cand am auzit elicopterele vajaind, eram in tab cu Ceausestii si cu capitanul Boboc. Atunci ne-am zis: ori murim, ori vom fi salvati. Avuseseram mai inainte acea bufnitura in tabul nostru, cand crezusera m, ca si atunci, ca vom fi lichidati. Deci asta am zis: ori ne terminam acum, ori suntem salvati. Chiar si Ceausestii, la auzul zgomotului facut de elicoptere, au prins ceva curaj. Parca asteptau sa fie eliberati de catre cineva si sa iasa din acea incarcerare.
Pe 24 spre 25 decembrie noaptea, cand v-au dus din nou in tab, cum v-au motivat acest lucru?
Aceleasi motive, ca pot sa aiba loc atacuri ale teroristilor si ca suntem mai in siguranta in tab.
De fapt, am stat toata noaptea in tabul acela. Ne spuneau ca e ultima noapte, ca va fi un atac final dat de teroristi si ca, prin urmare, trebuie sa se ia masuri de siguranta, prin stramutarea noastra intr-un tab.
Intr-o astfel de tancheta, cate locuri sunt si cum sunt ele dispuse?
Sunt doua locuri in fata, doua locuri in spate si mai este un fel de loc in dreptul turlei. In partea dreapta a tabului era ceva mai mult loc si Ceausestii stateau in acea parte. Eu stateam intre ei, chiar in dreptul in care se deschidea usa. In fata statea conductorul, iar langa el capitanul Boboc.
Ati vazut, stiati ca in fata si in spate erati incadrati de alte taburi?
Nu, n-am vazut, nu stiam.
Cand s-a intamplat acea busitura?
Spre dimineata. S-a auzit o busitura in spatele tabului si conductorul din fata a zis: "Ne omoara!". Atunci si noi ne-am speriat si ne-am gandit ce se intampla. Noi am crezut ca suntem atacati de cine spuneau ei ca or sa ne atace. Dupa aceea s-a linistit totul. A venit un ofiter la usa tancului si m-a coborat pe mine. Acel ofiter mi-a spus ca se asteapta din moment in moment sa fim atacati si in momentul cand se va trage primul foc asupra tanchetei, eu sa iau pistolul de la capitanul Boboc si sa-i execut pe Ceausesti si dupa aceea sa ma impusc si eu, daca vad ca nu mai e nici o scapare.
Eu i-am raspuns atunci: "De ce sa iau pistolul... de ce sa n-o faca el, capitanul Boboc si de ce s-o fac eu?".
Pe urma a venit si colonelul Kemenici, a coborat din blindat si capitanul Boboc si, in discutia iscata, eu am spus ca nu pot sa execut un asemenea ordin. N-am cazut practic la un acord privnd impuscarea Ceausestilor. Daca ni s-ar fi spus ca de la Bucuresti a venit ordin sa-i executam pe cei doi Ceausesti, poate ca am fi reactionat altfel, dar asa, mie mi s-a parut un lucru foarte incurcat...
Cand au venit elicopterele - spuneam - Nicolae Ceausescu s-a luminat la fata si sotia sa la fel; si noi am rasuflat usurati, crezand ca o sa-i ia la Bucuresti si o sa scapam noi. Nu stiam de proces, de executie, nu stiam absolut nimic. Din tab a coborat primul capitanul Boboc.
Li s-a spus Ceausestilor, de catre cineva din tab, despre cei care au coborat din elicoptere, despre generalul Stanculescu?
Da. Li s-a comunicat cate ceva, dar nu imi duc aminte daca sa pomenit si despre domnul general Stanculescu. Pare-mi-se ca Ceausescu s-a adresat sotiei cu vorbele: "Stai linistita, ca au venit de la Bucuresti". Dar nu am retinut daca s-a pomenit numele domnului general Stanculescu.
In orice caz, toata noaptea cat am stat in acel tab, nimeni nu a schimbat o vorba. Eram muti si aproape ca stateam intr-o amortire. Nicolae Ceausescu mai avusese o criza de circulatie a membrelor inferioare. Imi era teama ca dupa atatea ore de stat chircit in tancheta sa nu-i revina criza si sa inceapa sa tipe din nou. Intr-un chip miraculos, Ceausescu a rezistat pana la capat.
Dupa aterizarea elicopterelor, au fost intoarse taburile in unitate si am fost coborati, dupa care am intrat in sediul comandamentului, respectiv Ceausestii si cu mine in vechea incapere in care am stat.
Domnule, atata rezistenta fizica si chiar psihica precum la sotii Ceausescu, oameni batrani, trecuti de 70 ani, eu n-am mai pomenit.
Din tab, primul a coborat capitanul Boboc, apoi Nicolae Ceausescu, Elena Ceausescu... Eu n-am coborat imediat. Mi-a fost oarecum teama. In orice caz, am fost ultimul care am coborat din tab.
In momentul in care am intrat in cladire, l-am vazut pe Gelu Voican-Voiculescu, cu imbracamintea lui speciala. Dupa aceea l-am zarit pe domnul general Stanculescu.
In vechea incapere am stat cu Ceausestii o jumatate de ora, poate nici atat n-a fost. Ei stateau linistiti si Ceausescu chiar isi incuraja sotia: "Stai linistita, totul va fi bine au venit de la Bucuresti".
Dupa aceea a venit sanitarul in halat alb si i-a invitat in sala pentru consult medical. Nicolae Ceausescu a stat un pic pe ganduri la ideea ca i se face un consult medical. Probabil se astepta ca aceia veniti de la Bucuresti sa intre in contact direct cu el.
Cred ca, atunci cand i se lua tensiunea, l-a vazut pe domnul general Stanculescu trecand pe culoar. Si eu eram interesat sa intru in contact cu domnul general Stanculescu, sa-i spun situatia mea si sa-i cer sa ma ia la Bucuresti.
Cand a vazut ca domnul general Stanculescu nu vine la el, Ceausescu s-a aratat nedumerit si oarecum dezamagit. Iarasi a inceput sa nu-si mai dea seama de ceea ce se intampla.
Din acel moment eu m-am retras, n-am mai stat in preajma Ceausestilor. Il urmaream pe domnul general Stanculescu, in care imi puneam nadejdea sa ma scoata din incurcatura in care intrasem.
Ce facea in timpul acesta generalul Stanculescu?
Am iesit si eu afara din comandament, pe urma dumnealui, si am vazut ca de fapt cautau un loc, o pozitie anume - fara sa-mi dau seama atunci ca in realitate se stabileau locul si modul in care vor fi executati sotii Ceausescu.
Mai intai, domnul general Stanculescu a fost preocupat sa se amenajeze sala in care se va desfasura... procesul. Era cineva de la Procuratura Militara, poate domnul Mugurel Florescu, care indica in ce fel sa fie aranjate mesele, scaunele...
Cum spuneam, eu am iesit din comndament, urmandu-l pe domnul general Stanculescu. In orice caz, l-am auzit pe domnul general Stanculescu cand s-a adresat colonelului Kemenici, sa fie pregatite doua foi de cort. Si atunci am stat un pic si m-am gandit: pentru ce doua foi de cort? Nu realizam, nici prin gand nu mi-a trecut ca atunci vor fi executati sotii Ceausescu.
Dupa aceea, domnul general Stanculescu a intrat in sala si eu dupa dumnealui. Eu eram in usa cand i-au adus pe cei doi Ceausesti si el, Nicolae Ceausescu, in trecere, s-a uitat cateva clipe la mine. Si la mine, si la colonelul Kemenici s-a uitat asa mai lung. Practic, eu din privirea lui asta intelegeam: "Ne-ati mintit, a fost totul o farsa". Dupa acest moment eu am iesit afara.
Eu puteam sa stau in sala in timpul procesului, dar mi-ar fi fost incomod, fiindca trebuia sa stau in picioare. Am stat un moment in usa, dar am sesizat ca il stanjenesc pe capitanul Baiu, care filma si atunci am iesit pe culoar, de unde mai trageam cu urechea, ca toti ceilalti intre care si colonelul Kemenici.
Tin sa subliniez ca in timpul desfasurarii procesului domnul general Stanculescu a iesit o data afara. Dar n-am putut sa-l contactez, spre a-i raporta situatia mea.
Dupa ce s-a dat sentinta, eram pe culoar, usa din sala de proces era deschisa si am vazut scena cum erau legati la maini cu sfori sotii Ceausescu si dusi spre locul executiei, de catre militarii parasutisti.
Ofiterul operator se tot incurca in firele aparatului de filmat si pana sa iasa el si sa filmeze scenele executiei, aceasta a fost deja grabita, infaptuita practic de catre un singur om, capitanul parasutist Boeru Ionel, care dupa ce l-a fixat pe Ceausescu la zid, langa sotia sa, s-a retras cativa metri, apoi a tras toate cele 30 de cartuse din incarcatorul automatului. Si acesta a fost sfarsitul lui Nicolae si Elena Ceausescu.
De fapt, toata lumea era in acele momente socata, toata lumea din garnizoana, mai putin cei veniti de la Bucuresti, care probabil ca stiau mai multe despre cele ce aveau sa se intample. Multi, foarte multi dintre cei prezenti au ramas surprinsi daca nu de proces si de sentinta, atunci in orice caz despre modul in care le-a fost aplicata Ceausestilor pedeapsa capitala.
Eu, personal, am avut atunci o tresarire. Zile si nopti le dadusem Ceausestilor o cat de mica speranta, ca pana la urma sa se ajunga la acel deznodamant atat de rapid si atat de sangeros...
Am impresia ca atunci cand Ceausestii, legati la maini, au ajuns la usa de iesire din comandament, el l-a strigat pe domnul general Stanculescu, dar mare lucru nu s-a inteles, pentru ca Elena Ceausescu tipa si se vaita din cauza stransorii mainilor cu sfoara.
Mie mi-a lasat impresia ca strigatul lui Ceausescu catre domnul general Stanculescu insemna un fel de interogare: de ce tot chinul si toata mascarada, cand totul putea sa se petreaca mai simplu si mai putin dureros?
In orice caz, Ceausescu s-a lasat legat cu mainile la spate, dar cel mai mult l-au afectat tanguirile sotiei sale, pe cand parasutistii ii legau cu forta mainile la spate.
Cum este cu plutonul de executie?
N-a fost nici un pluton de executie. Eu nu am vazut nici un pluton de executie. De la scarile de unde se iesea din cladire si pana la locul exectiei sunt pana in 10 metri. Chiar si afara se mai zbateau sotii Ceausescu, pe cand erau tarati catre zid.
Eu m-am retras undeva langa zidul cladirii comandamentului, intr-o pozitie ferita de eventuale gloante care ar fi putut fi trase din blocurile invecinate.
Asadar, dupa circa 3 metri de la iesire cu Ceausescu, cineva, nu stiu cine, a ordonat parasutistilor care-i impingeau: "Luati-o pe acolo" si dupa aceasta au mai mers 3-4 metri si s-au auzit rafalele de automat.
Deci n-a fost nici o comanda "foc" si altele?
Repet, numai capitanul Boeru a tras.
Au fost militari pe margine, acolo, in incinta unitatii, puteau sa traga si ei?
Au fost militari, dar nu a tras nimeni. In afara de capitanul Boeru, nu a tras nimeni. N-au fost nici macar doi militari in formatie, ca sa spui ca a fost un minipluton, ceva. Initial, eu am trait cu impresia ca asa, legati la maini, Ceausestii vor fi dusi la elicopter, nu sa-i execute acolo, pe loc.
L-ati auzit pe Ceausescu cantand, in drum spre locul de executie?
Da. L-am auzit. Era pe distanta parcursa de la scarile comandamentului spre zidul acela... Probabil ca Boeru, sau altcineva, le-a dat sa inteleaga ca vor fi executati acolo si imediat, si poate lucrul acesta l-a facut pe Ceausescu sa intoneze cateva versuri din "Internationala".
Tot in drum spre zidul executiei, Nicolae Ceausescu a strigat si "Traiasca Republica Socialista Romania, libera si independenta".
Lucrurile s-au petrecut intr-o asemenea dezordine si precipitare, incat si Ceausestii au fost luati prin surprindere de rafalele ucigase pornite din pistolul automat.
Ce stiti despre acest misterios colonel Gheorghe Stefan, care a adus de la Bucuresti fiolele cu insulina pentru Nicolae Ceausescu, dar acesta nefolosindu-le, respectivul colonel a avut grija sa recupereze acele curioase fiole?
Aducerea medicamentelor s-a petrecut dupa noaptea cand el a avut criza aceea cu piciorul intepenit. Atunci, Ceausescu a cerut medicamentele. Eu m-am dus la colonelul Kemenici si i-am zis ca Ceausescu nu mai rezista, daca nu i se aduce medicatia de la Bucuresti.
In legatura cu cererea lui Ceausescu, stiu ca a venit un ofiter din garnizoana si Ceausescu i-a spus ce medicamente si de unde trebuie aduse la Targoviste.
Dimineata a venit colonelul Stefan cu plicul cu medicamente, care au fost inmanate lui Ceausescu, insa acesta nu le-a folosit, spunand ca nu sunt medicamentele pe care le stie el. Medicamentele erau romanesti, parca, si sotii Ceausescu au avut dubii, repet, care au hotarat sa nu le foloseasca.
Generalul Stanculescu si G. Voican-Voiculescu au asistat, afara, la executia Ceausestilor?
Cred ca da.
Cum l-ati contactat pe generalul Stanculescu?
Am pandit un moment cand era singur, m-am prezentat si i-am raportat situatia mea. A inteles imediat si mi-a indicat unul dintre elicoptere in care sa ma imbarc, cu destinatia Bucuresti.
Subliniez ca militarii din unitate n-au vrut sa impatureasca acele cadavre in foi de cort. A fost nevoie de ordinul drastic al comandantului Kemenici, pentru ca operatia respectiva sa se execute. In acel moment l-am abordat eu pe domnul general Stanculescu.
Cu cine ati calatorit in elicopter?
Cu domnul Magureanu Virgil, cu domnul avocat Lucescu Constantin si cu domnul avocat Teodorescu Nicolae... Eram vreo sase, plus cele doua cadavre; iesea sangele prin foile de cort. Ce-i drept, stateam foarte inghesuiti in acel elicopter.
Am zburat cu elicopterele direct spre Bucuresti, la distanta joasa, chiar pe deasupra Regimentului de elicoptere de la Boteni, am trecut si nu mai era de acum nici o teama ca se va trage de catre cineva asupra noastra. Pe seara, am aterizat pe stadionul "Steaua" din Ghencea, dupa cum am mai spus. De pe gazon, am mers intr-un fel de sala, unde am fost tratati cu bufet rece si un pahar cu whisky.
Cu acea ocazie, mi-am adus aminte de obiectele retinute de la Nicolae Ceausescu. Am raportat domnului general Stanculescu de existenta lor, le-am prezentat, iar domnul general Stanculescu mi-a ordonat sa le predau, asa cum erau, unui domn colonel aflat si el la masa. M-am executat pe data, fara insa sa fi intocmit vreun act de predare-primire a respectivelor obiecte.
Mai stiti ceva despre acele obiecte pe care le-ati retinut de la Ceausescu, la Targoviste?
In perioada 1992-1994, am fost chestionat relativ la obiectele retinute de mine, la perchezitia facuta lui Nicolae Ceausescu. Astfel, am fost invitat la fostul consilier prezidential, generalul Ionel Vasile, iar acesta mi-a pus in fata, pe birou, obiectele respective. Am observat atunci ca lipsea agenda mica, aceea mai deosebita, precum si o parte din chei (pare-mi-se cele de seif); restul obiectelor erau cele pe care le preluasem si le pastrasem pana in noapta de 25 decembrie 1989.
De asemenea, fostul ministru de Justitie, Chiuzbaian Iosif Gavrila m-a invitat si dansul la o discutie in legatura cu obiectele retinute de la Nicolae Ceausescu. Mi le-a aratat.
Erau aceleasi pe care le-am vazut pe biroul generalului Ionel Vasile. Unele detalii despre aceste lucruri am furnizat si domnului senator Gabrielescu Valentin, care prezida o ancheta parlamentara privind evenimentele din decembrie 1989.
