Israelul și Bahreinul au ajuns la un acord de normalizare totală a relațiilor. Anunțul nu a venit de la vreunul dintre statele vizate, ci direct de la președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
”A doua țară arabă care face pace cu Israelul în numai 30 de zile”, a scris acesta la Twitter.
Deja de zeci de ani majoritatea statelor arabe au boicotat Israelul, insistând că și-ar putea normaliza relațiile cu acest stat după ce chestiunea palestiniană este rezolvată.
Dar luna trecută Emiratele Arabe Unite au făcut primul pas spre pace, anunțând un acord în acest sens. Chiar atunci au apărut specualații pe seama faptului că următorul pe listă ar putea fi Bahrein.
Statul din Golf este cea de-a patra țară arabă din Orientul Mijlociu care recunoaște Israelul, statul fondat în 1948, amintește BBC. Celelalte sunt Egipt, Iordania și Emiratele Arabe Unite.
Înainte de anunțul din august referitor la Emiratele Arabe Unite, Israelul nu avea relații diplomatice cu țările din Golf. În ultimul timp, temerile în privința Iranului au dus la negocieri în culise cu țările din Golf.