Președintele Statelor Unite, Donald Trump a minimalizat intenționat gravitatea COVID-19, la începutul pandemiei. Cu alte cuvinte, știa că noul coronavirus este mai periculos decât gripa, dar populației a transmis cu totul altceva, dezvăluie un jurnalist american într-o carte despre liderul de la Casa Albă.
Înainte de a se înregistra primul deces provocat de COVID-19 în Statele Unite, Donald Trump i-a spus unui jurnalist american că noul coronavirus este „o chestiune mortală” și mult mai periculos decât virusul gripal.
„Trece prin aer. Este întotdeauna mai periculos decât transmiterea prin atingere. Nu trebuie să atingi lucrurile, nu? Dar aerul îl respiri şi aşa se transmite. Deci este foarte dificil. Este o problemă delicată”, a spus președintele american.
În aceeași lună, președintele Donald Trump transmitea populației că gripa este mai periculoasă decât noul virus, că situația va fi sub control și numărul de cazuri se va apropia curând de zero.
Acest aspect apare în cartea intitulată Rage (Furie), a jurnalistului Bob Woodward, cel care a pornit scandalul Watergate.
Din decembrie și până în iulie, el l-a intervievat de 18 ori pe liderul de la Casa Albă.
Întrebat despre informațiile apărute în carte, Donald Trump a spus că prin declarațiile sale publice a dorit să evite crearea de panică în rândul populației.
În Statele Unite, au fost confirmate până acum peste 6 milioane de cazuri de COVID-19, iar numărul deceselor a depășit 190.000 de persoane.