O americancă a infectat 59 de cetățeni în Germania, după ce a încălcat izolarea. Tânăra, care lucra la Edelweiss Lodge and Resort, un centru de vacanță pentru soldații armatei SUA, a fost testată la 7 septembrie, după ce a prezentat simptome de Covid-19, relatează cnews.fr.
Dar, în loc să respecte perioada de izolare în așteptarea rezultatului, americanca de 26 de ani a preferat să petreacă, mergând la mai multe baruri din stațiunea Garmisch-Partenkirchen. Două zile mai târziu, testul a fost pozitiv. După aflarea rezultatului, autoritățile din regiune au lansat o vastă campanie de testare.
Până în prezent, din cele 740 de teste efectuate în weekend, 59 au fost pozitive, inclusiv 25 de angajați ai hotelului, relatează The Independent. Cifră care ar putea crește pe măsură ce vor veni rezultatele altor 300 de teste.
Un exemplu de stupiditate
Guvernatorul Bavariei, Markus Soeder, l-a caracterizat ca pe un „caz exemplar de prostie”. „O astfel de imprudență trebuie să aibă consecințe”, a adăugat el, propunând că tânăra să fie amendată.
O anchetă a fost deja deschisă de procuratura din München. John Tomassi, un purtător de cuvânt al armatei SUA, a mai spus că si SUA investighează cazul.
Ca răspuns la această creștere a cazurilor din regiune, au fost luate măsuri, inclusiv închiderea barurilor și restaurantelor după ora 22, precum și închiderea Edelweiss Lodge and Resort timp de două săptămâni.